Avertismentul primarului din Rio de Janeiro,înaintea Jocurilor Olimpice. Ce i-a rugat pe cetățeni



Festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, de la Rio, va avea loc în această seară, iar primarul orașului le-a cerut locuitorilor, pe cât posibil, să rămână în case pentru a nu bloca traficul.

''Toți sportivii și jurnaliștii se vor îndrepta către stadionul Maracana. Îi rog pe locuitori ca pe cât posibil să rămână la domiciliile lor sau în apropierea acestora pentru evitarea aglomerației. Vor fi zile foarte importante pentru orașul nostru'', a spus Paes, într-o conferință de presă, conform Agerpres.

Acesta a precizat că după Jocurile Olimpice, Parcul Olimpic, care ocupă 1,18 milioane metri pătrați, ca și complexul sportiv Deodoro vor fi gestionate de firme private, de armată și de confederații sportive printr-un acord cu Ministerul Sporturilor.

Ceremonia de deschidere este programată să înceapă vineri, la ora locală 20,00 (sâmbătă, 02,00, în România), și va dura aproximativ patru ore.

Comentarii Facebook