Atenție, șoferi! Patru transporturi de peste 100 de tone vor trece prin Cluj. Vor fi însoțite de echipaje de poliție rutieră
Patru transporturi agabaritice, fiecare format din câte trei camioane cu mase cuprinse între 87 și 104 tone, vor tranzita începând din dimineața zilei de 2 februarie traseul Voila – Sibiu – DN1 – A1 – A10 – A3 – Turda, județul Cluj.
Convoaiele vor fi însoțite de echipaje de poliție rutieră, iar autoritățile avertizează că deplasarea acestora poate genera restricții temporare de trafic și încetiniri pe sectoarele de drum și autostradă incluse în traseu.
Atenție, șoferi! Patru transporturi de peste 100 de tone vor traversa Cluj. Vor fi însoțite de echipaje de poliție rutieră
Șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor, să circule cu prudență și să își adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum, pentru a evita incidentele și pentru a permite desfășurarea în siguranță a transporturilor speciale.
„Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să circule cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum”, au transmis polițiștii rutieri.
0 Comentarii