Atac cibernetic la Cluj-Napoca! Site-ul FSEGA, compromis și scos din funcțiune


Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din Cluj-Napoca a fost vizat de un atac informatic de tip defacement, urmat de compromiterea la nivel de server, au transmis reprezentanții instituției din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Problema a fost observată vineri, când site-ul uneia dintre cele mai mari facultăți de profil economic din țară a devenit nefuncțional, situație semnalată inclusiv de cititori. În cursul dimineții, la accesare apărea un mesaj care anunța că platforma a fost ținta unui atac cibernetic, „semnat” Kittycom. Ulterior, pagina a afișat doar o informare privind lucrări în desfășurare.

Potrivit conducerii facultății, investigația preliminară indică afectarea integrității interfeței publice a website-ului. 

Atac cibernetic la Cluj-Napoca! Site-ul FSEGA, compromis și scos din funcțiune

„Website-ul facultății a fost ținta unui atac informatic de tip deface și compromitere la nivel de server. Atacatorii au reușit să încarce un script malițios (WebShell) care le-a permis accesul în zona de securitate a website-ului. Investigația preliminară arată că a fost afectată integritatea interfeței publice a website-ului. În prezent, se desfășoară un audit tehnic pentru a determina și evalua efectul acestei acțiuni”, au transmis reprezentanții FSEGA.

Un atac de tip defacement presupune modificarea neautorizată a interfeței unui site prin exploatarea unor vulnerabilități, ceea ce face pagina legitimă inaccesibilă până la restaurare și verificarea breșelor de securitate, potrivit explicațiilor oferite anterior de Directoratul Național de Securitate Cibernetică.

Comentarii Facebook