Arta încondeierii ouălor și recital de pricesne la Cluj! Unde și când vor putea copiii să învețe despre datinile pascale din Transilvania?

Sărbătorile pascale se apropie, iar copiii sunt invitați să participe la o activitate creativă, unde vor învăța despre tradițiile încondeierii ouălor din Transilvania, o zonă renumită pentru modul său unic de „pictare” a ouălor de Paști.

Pe 17 aprilie, joi, între orele 12:00 și 16:00, în zona parcului de copii de lângă Cluj Arena, cei mici vor avea ocazia să participe la atelierele creative dedicate sărbătorii pascale și să învețe tehnica „batic”. Această tehnică, specifică regiunii noastre, presupune colorarea oului în mai multe etape de băi de culoare. Atelierele vor fi coordonate de specialiștii centrului pentru promovarea tradițiilor populare din Cluj.

Materialele necesare – vopselele, ceara de albine și altele – vor fi asigurate de instituția clujeană de cultură.

Pe lângă aceste ateliere, copiii vor putea participa și la un recital de pricesne, susținut de interpreții Dragoș Câmpean, Ștefan Suciu, Paula Roberta Pașca, Ariana Sandor, Paul Sâmbotelecan, Ștefania Viorela Cotîrlă, Decebal Câmpean, Ariana Fodor, Andra Moldovan, Daria Șipoș și Denisa Giurgiu.

Organizatorii își propun să păstreze și să transmită mai departe tradițiile străvechi și unice ale zonei noastre: în Transilvania, tehnica împistririi ouălor – numele tradițional pentru decorarea acestora – mai folosea coloranți naturali din coji de ceapă, arin, sfeclă roșie sau lemn cânesc. Totodată, frunzele aplicate pe coaja ouălor generau, prin fierbere, modele vegetale cu valențe simbolice.”, spun etnologii de la Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj.


Comentarii Facebook