Miercuri 30 Septembrie

Arestare ca-n filme în Cluj: Doi tineri condamnați la închisoare, prinși într-o mașină aflată în trafic după o acțiune „Blitz”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej au desfășurat, la data de 29 septembrie, o acțiune de tip „Blitz” pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor urmărite de autorități și creșterea siguranței rutiere.

În cadrul acțiunii au fost verificate aproximativ 120 de persoane și 105 autovehicule. Polițiștii au efectuat, de asemenea, peste 50 de testări cu aparatul etilotest, toate rezultatele fiind negative.

În urma verificărilor, au fost aplicate peste 60 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. 195/2002. Valoarea totală a amenzilor a fost de aproximativ 16.500 de lei.

Polițiștii au reținut un permis de conducere, două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare. Totodată, în timpul controalelor a fost identificat un autoturism asupra căruia era instituit sechestru.

Doi tineri condamnați la închisoare, găsiți într-o mașină

În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat, în comuna Cășeiu, doi tineri de 19 și 21 de ani, ambii din aceeași localitate, care erau condamnați la pedepse privative de libertate.

Cei doi au fost identificați în trafic, în timp ce se aflau într-un autoturism, în calitate de pasageri.

Tânărul de 21 de ani avea de executat o pedeapsă de 3 ani de închisoare, fiind condamnat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În cazul tânărului de 19 ani, instanța a dispus o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și furt calificat.

Cei doi au fost conduși și încarcerați în Penitenciarul Gherla.

Polițiștii anunță că acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea ordinii și siguranței publice și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Sursa foto: Arhiva

Comentarii Facebook