Aproape 500 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse de starea de alertă într-o singură zi


Polițiștii din toată țara au aplicat, joi, aproape 490 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse de starea de alertă.

Astfel, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 483 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 197.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 2 iulie a.c., 38 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Comentarii Facebook