Vineri 1 Iulie

Aproape 4.900 de cazuri noi de Covid în ultimele 24 de ore. S-au făcut peste 31.000 de teste


Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 8 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 663.799 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

De asemenea, 595.007 pacienți au fost declarați vindecați, iar 16.506 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.841 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.727. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.973.508 teste. Dintre acestea, 31.592 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.834 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.758 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 7.797 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 8 ianuarie a.c.

Pe teritoriul României, 28.287 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.585 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 43.171 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 55 de persoane.

Comentarii Facebook