Apar camere video în școlile clujene. Vor monitoriza clasele, holurile și curțile unde se bat elevii

 

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj vrea să amplaseze camere video în sălile de clase, pe holuri şi în curţi pentru a-i monitoriza pe elevi.

 

Fondurile ar urma să fie asigurate de Consiliului Judeţean Cluj.

 

Voi solicita şcolilor generalizarea introducerii camerelor video de supraveghere în sălile de clasă, pe holuri, în curţi, măsura fiind una de prevenire a problemelor, pentru că ştim că multe prostioare se fac în pauze. Se pot evita, astfel, multe din problemele pe care le avem în şcoli. În clase, aceste camere video vor funcţiona doar pe perioada pauzelor, iar pe holuri şi în curţi tot timpul. Costurile de amplasare ale acestor camere video nu sunt mari şi pot fi suportate din bugetele şcolilor, dar dacă sunt şcoli care nu dispun de fonduri suficiente, vom finanţa achiziţionarea camerelor printr-un proiect al Consiliului Judeţean Cluj”, a spus Valentin Cuibus, inspectorul general școlar Cluj.

 

Ar fi necesară suma de 10.000 de lei pentru o școală mică, dar se poate ajunge până la 30.000 - 40.000 de lei în cazul şcolilor mari.

 

Cuibus a mai spus că imaginile vor fi stocate pe calculatoarele școlilor.

Comentarii Facebook