Duminica 13 Octombrie

Anatomia UMF Cluj, reabilitată cu 11 milioane de euro - FOTO


UMF Cluj a reușit să obțină o finanțare de 11 milioane de euro pentru reabilitatea clădirie Anatomie, din curtea Spitalului Clinic Județean Cluj. 

Universitatea și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest au semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului de modernizare și reabilitare a clădirii Anatomie, situată pe str. Clinicilor nr. 3-5. 

Proiectul este implementat de UMF „Iuliu Hațieganu” prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Prioritatea 6 – „O Europă educată”, iar finanțarea nerambursabilă provine din Fondul European de Dezvoltare Regională. Va fi implementat în următorii 5 ani și are o valoare totală de peste 11 milioane de euro, din care Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest acordă  aproape 6,6 milioane de euro.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate în educație, formare si învățare în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu-Hațieganu” Cluj-Napoca, prin efectuarea de lucrări de modernizare, reabilitare și dotare a clădirii Anatomie. 

Clădirea Anatomie este funcțională și face parte din ansamblul Clinicilor Universitare de pe strada Clinicilor, datând din anii 1900-1904, fiind înscrisă in Lista Monumentelor Istorice din anul 2015. În prezent, în această clădire își desfășoară activitatea studenții și cadrele didactice din cadrul Departamentelor de Medicină Legală, Anatomie Patologică și Anatomie Umană.

Acest loc are o semnificație emoțională deosebită pentru orice student care pășește pe treptele sale încărcate de istorie. Este primul contact al viitorilor medici cu drumul frumos, dar atât de dificil al profesiei, prin cursurile de anatomie și lucrările practice de disecție, care deschid anul I. Este clădirea în care studenții învață anatomia patologică, una dintre cele mai dificile materii, dar atât de importantă pentru cariera medicală și totodată, clădirea în care studenții, la finalul celor 6 ani de studiu, promovează examenul la disciplina de medicină legală.

Comentarii Facebook