Miercuri 24 Aprilie

Agentul Sergiu Todea, UMILIT pentru că a amendat un șef din IPJ Cluj, a CÂȘTIGAT în INSTANȚĂ

 

Agentul Sergiu Todea a câştigat procesul în care a cerut anularea unei sancţiuni disciplinare, mustrare scrisă, pe care a primit-o ca urmare a faptului că a avut curajul să îl oprească în trafic pe adjunctul şefului Poliţiei Cluj, comisarul şef Cristian Pintea. 

 

Tribunalul Cluj a dispus azi anularea sancţiunii disciplinare pe care agentul Sergiu Todea a primit-o ca urmare a unei decizii a unui Consiliu de Disciplină a IPJ Cluj. Agentul Todea a declarat că sancţiunea disciplinară pe care a primit-o, se datorează faptului că a avut curajul să îl oprească în trafic pe comisarul şef Cristian Pintea, care nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa strada pe trecerea de pietoni. 

 

Situaţia a fost anchetată de o comisie de anchetă trimisă de către Inspectoratul General al Poliţiei Române la IPJ Cluj. Inspectorii au luat declaraţii de la cei implicaţi, agentul Todea şi respective, comisarul şef Pintea. Răspunsul urmează să le fie comunicat celor în cauză în zilele următoare. 

 

Scandalul a pornit de la faptul că agentul Sergiu Todea l-a oprit în trafic pe comisarul-sef Cristian Pintea, prim-adjunctul sefului IPJ Cluj, care nu a acordat prioritate unui pieton angajat pe trecea de pietoni, pe Calea Mănăștur, ci a țâșnit cu BMW -ul Seria 5. 

 

Comisarul sef Cristian Pintea, prim-adjunctul IPJ Cluj, conducea cu viteza un autoturism BMW Seria 5 şi nu a acordat prioritate unui pieton aflat în traversare străzii. ”Mergea pe bandă a doua, cu viteza excesivă un autoturism marca BMW Seria 5 de culoare neagră, al cărui şofer nu a schiţat nici măcar un gest de frânare pentru a observa dacă pe trecerea de pietoni se afla cineva. Asta, în conditiile în care o autoutilitara era oprită pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton”, a descris agentul Todea scena de la faţa locului.

 

BMW - ul condus de Pintea a fost urmărit de un echipaj de poliţie si ajuns din urma. ”De ce să opresc?”, le-a spus comisarul Pintea agentilor. ”Pentru că aţi încalcat o regulă de circulaţie”, i-a spus Sergiu Todea.

 

Agentul Todea a mai povestit ca superiorul lui i-a răspuns nepoliticos şi i-a aratat parbrizul BMW -ului, unde era o legitimaţie de poliţist. ”A continuat pe un ton nepoliticos sa afirme că dânsul nu a văzut niciun pieton. Este evident şi logic că nu a avut cum să vadă pietonul din cauza vitezei excesive. I-am solicitat să-mi declare datele şi m-am îndreptat spre autoturism, să-mi iau agenda pentru a le nota. Atunci mi-a arătat pe geam o legitimaţie de poliţist, dar fără să-şi decline gradul sau funcţia sau să-şi spună numele”, a spus agentul.

 

Comisarul şef Cristian Pintea este acuzat că a făcut presiuni şi i-a sunat chiar şi pe şefii IPJ Cluj pentru a scăpa de amenda. ”M-a întrebat dacă ştiu cine este dânsul, moment în care şi-a declinat calitatea de comisar şef Pintea Cristian, adjunctul şefului IPJ Cluj. I-am răspuns că îmi pare rău, dar nu îl cunosc, după cum de altfel nici colegii mei nu îl cunoșteau”, mai spune agentul Todea.

 

Un poliţist de la Poliţia Rutieră a fost chemat la locul incidentului şi l-a scos basma curată pe Pintea, în timp ce agentul Todea a fost pus să scrie rapoarte. Acesta a mai relatat un alt incident care s-a întâmplat câteva zile mai târziu, când a fost trimis într-o razie a Poliţiei Rutiere, la care a apărut şi comisarul şef Pintea, care l-a apostrofat: ”M-a întrebat, pe un ton apăsat, dacă îl cunosc. Se referea la incidentul din trafic. I-am răspuns că îl cunosc, după care m-a întrebat ce-i cu atitudinea asta. Apoi a ridicat tonul la mine şi mi-a spus ce atitudine am avut şi cum îmi permit să-l iau la rost”.

 

În cele din urmă, agentul Todea a fost deferit unei comisii de disciplină, fiind acuzat ca a avut un comportament nepotrivit în societate. În apărarea agentului a sărit sindicatul, care i-a pus la dipoziţie un avocat. 

 

Comisarul sef Cristian Pintea a declarat ca agentul Todea este cel care a făcut scandal: ”Pietonul nu era pe sensul meu de mers. Era pe celălalt sens de mers. Apoi m-au urmărit jumătate din oraş. I-am spus cine sunt şi apoi l-am întrebat de ce face tot acest circ. Agentul Todea mi-a reproşat că am aceeaşi atitudine cu a majorităţii şoferilor pe care îi opreste. Nu mi-a plăcut acest lucru şi, deşi puteam să îi fac raport şi să îl sancţionez pentru că sunt şeful lui ierarhic, nu am făcut acest lucru”.

 

Întreg incidentul a fost filmat de camerele video de pe maşina de poliţie, dar reprezentanţii IPJ Cluj au ținut imaginile ”la secret”.

Comentarii Facebook