Luni 2 August

Accident mortal la Câmpia Turzii, cauzat de un șofer beat. Alte trei persoane au fost rănite



Un accident, soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor trei, a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 04.37, la intersecţia străzii Traian cu Petru Maior, din Câmpia Turzii.

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 27 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, dinspre strada Nicolae Titulescu, înspre strada Petru Maior, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens. În acest context, a intrat în coliziune frontală cu un gard din beton care susţine terasamentul căii ferate.

Accidentul s-ar fi produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice, rezultatul testării conducătorului auto, cu aparatul alcooltest, fiind pozitiv.

În urma impactului, unul dintre pasageri, de 27 de ani, din Câmpia Turzii, a decedat, iar conducătorul auto şi alţi doi pasageri au fost răniţi, fiind transportaţi la unităţi medicale pentru acordarea îngrijirilor medicale şi investigaţii.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier şi luarea măsurilor legale.

Comentarii Facebook