Accident în Câţcău. O femeie a fost lovită de o autoutilitară! VIDEO

Un accident de circulaţie a avut loc, vineri seară, pe DN1C în localitatea Câţcău, scrie Dejeanul.ro


În accident a fost lovită o femeie din Satu Mare care se deplasa pe mijlocul părţii carosabile de o autoutilitară care circula regulamentar pe direcţia Dej - Baia Mare.

Şoferul a observat-o pe femeie în ultimul moment şi a frânat, însă impactul a fost inevitabil.

Femeia a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul din Dej, dar a refuzat internarea. Martorii spun că femeia nu părea a fi în deplinătatea facultăţilor mintale deoarece se deplasa pe mijlocul drumului şi striga în gura mare că vrea să moară sau să ajungă la Satu Mare.

Poliţiştii au demarat cercetări pentru a stabili condiţile în care s-a produs accidentul.


Comentarii Facebook