Vineri 11 Octombrie

Accident HALUCINANT! Două TIR-uri conduse de tată şi fiu au strivit intenţionat o dubă. Un om a fost decapitat


Două TIR -uri au strivit intenționat o dubă, iar șoferul a murit, vineri seară pe E70, în localitatea Vităneşti, Teleorman.

Se pare că accidentul ar fi fost pus la cale de șoferii celor două TIR-uri, după o ceartă pe stația de emisie-recepție, scrie Antena 3.

Șoferul dubei, care călătorea cu tatăl său, a vrut să depășească un TIR, la ieșirea din Alexandria. Fiindcă avea autoutilitară limitată la 90 km/h l-ar fi rugat pe șoferul de TIR, care de asemenea circula cu fiul sau în coloană, care conducea un alt tir, să îl lase să depășească.

Lasă că îți arăt că te răstorn”, i-ar fi spus șoferul primului TIR, dubistului, potrivit informațiilor obținute de impactnews24.ro.

Fiul șoferului primului tir, care conducea un alt tir aflat în față, ar fi așteptat că șoferul dubei să ajungă în dreptul sau, apoi ar fi frânat brusc, iar din spate a intrat în el primul tir, condus de tată, efectiv făcând duba acordeon.

Tatăl șoferului dubei, care stătea pe scaunul din dreapta, a murit pe loc, decapitat. Conflictul dintre şoferi a continuat chiar de faţă cu poliţiştii şi medicii, deşi un om abia murise. 

Șoferul dubei i-a luat la bătaie pe cei doi, care conduceau tir -urile. În încercarea de a-i separa pe cei trei, un poliţist a fost lovit şi gazat cu propriul spray lacrimogen.

În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluţie legală prin parchet”, a transmis Iulian Orbeşteanu, reprezentant al Poliţiei Teleorman.

Cei trei şoferi nu au fost răniţi în urma accidentului.

Comentarii Facebook