Duminica 5 Iulie

500 de tineri s-au adunat azi noapte in fata caminului 16, unde a murit studenta Luminita Popa, dupa ce a cazut in casa liftului- VIDEO


Studenta care a murit in noaptea de marti spre miercuri, dupa ce a cazut in casa liftului din caminul 16, din campusul Hasdeu, a fost comemorata de peste 500 de tineri care s-au strans azi-noapte la locul dramei.

Studentii au inceput sa vina rand pe rand in jurul orei 1.00, in fata caminului 16, cu lumanari. Ei au povestit despre accident si s-au aratat speriati sa mai foloseasca liftul, deoarece acesta se bloca foarte des si a creat probleme in repetate randuri.

Tinerii au povestit ca Luminita Popa a venit in vizita la un amic in caminul 16 si ca accidentul s-a produs in timp ce au luat liftul sa ajunga la etajul 9 la etajul 8 si au ramas blocati. Cei doi studenti au incercat sa deschida usa, au vrut sa sara la palierul de la etajul opt. Tanarul a reusit, dar Luminita Popa s-a strecurat cu greu intre cabina liftului si zid, iar in momentul in care a atins palierul de la etajul opt s-a dezechilibrat si a cazut in gol.

Studentii spun ca de vina este Universitatea care administreaza caminele si nu le intretine, chiar daca reprezentantii UBB Cluj au venit cu o serie de documente care sa ateste ca ascensorul avea verificarile la zi.

Tinerii mai spun ca pentru banii pe care ii platesc anual la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj ar trebui sa aiba conditii mai bune. Liga Studentilor a anuntat ca la UBB sunt 35.000 de studenti care platesc taxe, in medie 2.000 de lei pe an. Astfel ca UBB Cluj incaseaza de la acestia circa 70 de milioane de lei pe an si studentii isi platesc separata si chiria pentru un loc in camin.

Luminita Popa era studenta la Facultatea de Geografie, in anul doi. Ea platea 2.500 de lei taxa de scolarizare si visa sa devina profesoara de Geografie.

 

Pe aceeasi tema:

Drama in campusul Hasdeu din Cluj. O studenta a cazut in putul liftului din caminul 16 si a murit pe loc

UBB: Accidentul din caminul 16, din campusul Hasdeu, s-a produs din cauza celor doi tineri - VIDEO

Comentarii Facebook