26 de cetățeni străini au rămas cu vizele revocate, după ce au fost depistați la muncă ilegală de polițiștii clujeni


Poliţiştii de imigrări din Cluj au depistat 26 de cetăţeni străini care munceau ilegal pe raza județului, aceștia sunt obligați să părăsească țara în termen de 15, respectiv 30 de zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, în această săptămână, o acțiune în cooperare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio Pop” din Cluj-Napoca pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă. Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse au fost identificați în situații ilegale 26 de cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 19 și 36 de ani, toți bărbați, 17 din Bangladesh și 9 din Nepal”, anunță IPJ Cluj.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că o parte din cetățenii străini identificați dețineau pașapoarte cu vize de muncă iar o parte dețineau permise de ședere în scop de angajare în muncă obținute în baza unor avize de angajare la anumite societăți de pe teritoriul României. Aceștia desfășurau activități lucrative în incinta punctului de lucru al unei societăți de pe raza județului Cluj, pentru o altă societate care nu a obținut în prealabil avize de angajare pentru străinii în cauză și nici nu a încheiat contracte individuale de muncă cu aceștia, potrivit IPJ.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au dispus măsura revocării vizelor sau a dreptului de ședere, după caz și au emis pe numele cetățenilor străini decizii de returnare de pe teritoriul României.

Comentarii Facebook