125 de ani de excelență: Liceul pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca a împlinit un secol și un sfert de educație și tradiție

Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca, cea mai veche instituție de învățământ pentru nevăzători din România, a împlinit 125 de ani de existență, un secol și un sfert de dăruire, muncă și implicare în educarea copiilor care „văd” lumea altfel. Sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, liceul continuă să fie un model național în domeniul educației speciale, formând generații de tineri care învață că vederea se poate înlocui cu simțirea și determinarea.

Evenimentul aniversar, o incursiune în timp și emoție la Cluj

Miercuri, 15 octombrie, evenimentul dedicat aniversării celor 125 de ani a reunit cadre didactice, elevi, foști absolvenți și reprezentanți ai administrației județene. Vicepreședinții Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu și Vákár István, au participat la ceremonie, subliniind rolul esențial al instituției în comunitatea clujeană. „La nivelul comunității noastre s-a înțeles încă de acum 125 de ani această nevoie, de a veni în sprijinul generațiilor de copii care văd și simt lumea într-un mod diferit. Generații după generații de educatori și profesioniști și-au dedicat activitatea pentru a aduce o rază de lumină pentru cei care se străduiesc din greu să o întrerăzască. De-a lungul acestui îndelungat timp, administrațiile locale au înțeles și au asumat susținerea acestei activități.”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. Acesta a adăugat că „într-o lume în care întunericul este o constantă, lumina adusă de activitatea depusă în cadrul acestei instituții înseamnă mult. Tocmai de aceea este de salutat profesionalismul și dedicarea tuturor celor implicați în acest efort.”.

Evenimentul a inclus momente artistice pline de emoție, prezentări despre istoria liceului și omagierea profesorilor care și-au dedicat viața acestei misiuni nobile.

125 de ani de muncă, dedicare și excelență pedagogică în Cluj

„125 de ani de muncă și dedicare nu sunt puțini. Mulțumim întregii echipe a liceului și celor care și-au adus, de-a lungul timpului, contribuția la dezvoltarea acestei prestigioase instituții de învățământ. Mulțumim pentru munca de excelență pedagogică, mulțumim pentru că aduceți un pic de lumină acestor copii minunați. Protecția copiilor cu nevoi speciale va beneficia în permanență de o atenție deosebită din partea Consiliului Județean Cluj. Vom continua să oferim tot sprijinul necesar astfel încât dumneavoastră și copiii de aici să puteți beneficia de activități la standarde europene. Felicitări tuturor!”, a afirmat Radu Rațiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj. Acesta a subliniat că protecția și educația copiilor cu nevoi speciale vor continua să primească sprijin constant din partea forului județean.

O instituție emblematică la nivel național

Fondat la începutul secolului XX, Liceul pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca este prima școală pentru nevăzători din România. În prezent, oferă servicii educaționale și de sprijin pentru 176 de elevi nevăzători și slab văzători și 48 de elevi cu deficiențe asociate, proveniți din 19 județe.
Educația personalizată include programe de intervenție timpurie, terapii specifice, kinetoterapie, logopedie, dar și orientare și mobilitate, ajutând fiecare copil să-și dezvolte încrederea în sine.

Tehnologie, inovație și o bibliotecă unică în țară

Liceul dispune de 150 de spații educaționale și de recuperare, internat cu 120 de locuri, cantină proprie, tipografie Braille, laborator informatic adaptat, precum și cea mai mare bibliotecă în Braille din România. În plus, prin finanțări europene și naționale (inclusiv PNRR), instituția dezvoltă laboratoare moderne de științe și un SmartLab dedicat educației digitale pentru elevii cu deficiențe vizuale.

De-a lungul timpului, liceul a implementat peste 20 de proiecte europene, a obținut de trei ori titlul de „Școală Europeană” și este prima instituție specială din România membră a rețelei ENVITER, o asociație europeană dedicată educației și cercetării în domeniul deficiențelor de vedere.

În 2024, munca și dedicarea colectivului au fost răsplătite cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer, conferit de Președintele României.

Comentarii Facebook