SUA retrage vaccinarea obligatorie în companiile cu mai mult de 100 de angajați


Administraţia SUA a retras ordinul care prevedea că vaccinarea este obligatorie în companiile cu peste 100 de angajaţi, după o decizie emisă de Curtea Supremă a Statelor Unite, scrie AFP.

Administraţia a precizat că ”încurajează cu tărie angajaţii să se vaccineze împotriva pericolelor permanente puse de COVID-19 la locul de muncă”.

Democratul Joe Biden a anunţat în septembrie că doreşte să facă vaccinarea obligatorie pentru angajaţii marilor companii, sectorul medical şi funcţionarii federali.

În ţara libertăţilor individuale, decizia sa a fost imediat denunţată ca un abuz de putere de către aleşii republicani şi de către o parte a mediului economic care au sesizat justiţia.

La 13 ianuarie, Curtea Supremă le-a dat dreptate în privinţa celor aproximativ 84 de milioane de persoane angajate în marile companii. Pe de altă parte, a validat obligaţia de vaccinare pentru angajaţii structurilor sanitare care beneficiază de fonduri federale.

Marţi, aleşii republicani au salutat retragerea măsurii în sectorul privat. “Administraţia Biden se înclină în faţa realităţii şi în cele din urmă respectă Constituţia”, a scris pe Twitter senatorul Josh Hawley (Missouri).

Comentarii Facebook