Rezultate admitere Medicină 2026 la UMFCD: Cea mai mare medie este 9,80. Cu ce medii s-a intrat la medicină și stomatologie în acest an
Rezultate admitere UMF „Carol Davila” 2026: Ultima medie la Medicină a fost 7,70, iar la Stomatologie 7,90. 18 olimpici au intrat cu media 10
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD) a publicat rezultatele concursului de admitere din sesiunea iulie 2026. La cea mai căutată specializare, Medicină, ultima medie de admitere la locurile bugetate a fost 7,70, în timp ce cea mai mare medie obținută a fost 9,80.
În plus, 18 candidați, olimpici naționali și internaționali, au fost admiși fără concurs, fiecare cu media 10, conform regulamentului universității.
Admitere Medicină 2026 UMFCD
La programul de studii Medicină, concurența a rămas ridicată, iar cea mai mare medie de admitere a fost 9,80. Ultimul candidat admis pe un loc la buget a obținut media 7,70.
Pe lista admișilor se regăsesc și 18 olimpici, care au beneficiat de admiterea fără concurs și au fost înmatriculați cu media 10.
Listele complete cu admiși la UMFCD medicină aici
Facultatea de Medicina - Lista Candidati Admisi Anonim
Medicină Militară: 691 de candidați pentru locurile disponibile
La programul Medicină Militară s-au înscris 691 de candidați. Prima medie de admitere a fost 7,00, iar ultima medie a fost 6,00, potrivit rezultatelor publicate de universitate.
Listele complete cu admiși la UMFCD medicină militară aici
Facultatea de Medicina - Lista Candidati IMM - MApN Anonim
Stomatologie: ultima medie la buget, 7,90
Și la Facultatea de Medicină Dentară concurența a fost ridicată. Prima medie de admitere la buget a fost 10, iar ultima medie de admitere a fost 7,90.
Rezultatele publicate sunt cele inițiale, urmând ca după confirmarea locurilor și eventualele retrageri să fie afișate listele finale de admitere.
Liste stomatologie, UMFCD 2026
Facultatea de Stomatologie- Lista Candidati Admisi Anonim
0 Comentarii