Vineri 2 Decembrie

Noul „aliat” împotriva COVID-19: Masca cu senzori care recunoaște imediat orice tip de virus, inclusiv SARS-CoV-2


S-a inventat masca cu senzori împotriva infecțiilor transmise prin aer. Invenția cercetătorilor din Shanghai promite să schimbe regulile de prevenție în interior datorită unui senzor care recunoaște cele mai frecvente virusuri, inclusiv COVID-19.

Senzorul care detectează COVID-ul 

Masca a fost creată de cercetătorii de la Universitatea Tongji și promite să schimbe regulile de prevenție în interior datorită unui senzor care recunoaște cei mai comuni viruși respiratori.

Cipul atașat la mască detectează urmele de coronavirus din aer, precum și pe cele ale gripei sezoniere, iar după 10 minute de contact apropiat îl avertizează pe cel care poartă masca de întâlnirea nedorită.

După cum știm cu toții, purtarea unei măști pe față poate reduce riscul de răspândire și contractare a bolilor. Așa că am vrut să creăm un mijloc la fel de eficient care să poată detecta și prezența virușilor în aer și să alerteze purtătorul”, explică cercetătorul principal Yin Fang, potrivit La Repubblica.

Agenții patogeni respiratori care cauzează gripa se răspândesc prin intermediul picăturilor și aerosolilor minusculi eliberați de persoanele infectate atunci când vorbesc, tușesc și strănută. Aceste molecule care conțin viruși pot rămâne suspendate în aer pentru o perioadă lungă de timp, iar micul senzor le detectează. Masca noastră funcționează foarte bine în orice spațiu închis cu ventilație slabă, cum ar fi lifturile sau birourile mici, unde riscul de infectare este cel mai mare”, spun cercetătorii.

Iar dacă va apărea un nou virus sau o nouă variantă periculoasă, senzorul este ușor de modernizat.

Sursa foto: news.harvard.edu

Sondaj de opinie

Urmăriţi-ne

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter pentru a primi cele mai noi stiri!

Comentarii Facebook