„Grăsimea dăunează grav sănătății”: „Epidemie” de exces ponderal în Europa. Rata de obezitate a crescut foarte mult în timpul pandemiei


O „epidemie” de exces ponderal și obezitate, responsabilă pentru peste 1,2 milioane de decese anual, face ravagii în întreaga Europa, au avertizat marți, 3 mai, reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) într-un nou raport, informează Agerpres

Ratele de exces ponderal şi obezitate a atins proporţii epidemice în toată regiunea şi continuă să avanseze”, a avertizat într-un comunicat biroul regional european, care reunește 53 de state. În Europa, aproape un sfert dintre adulţi sunt în prezent obezi, ceea ce face ca prevalenţa obezităţii să fie mai ridicată decât în orice altă regiune, cu excepţia Americilor, potrivit OMS.

Nicio ţară din regiune nu poate în prezent să pretindă că sistează progresia şi amploarea problemei, s-a dovedit cu tărie în timpul pandemiei de COVID-19, când excesul ponderal a fost considerat un factor de risc.

Creşterea indicelui de masă corporală este un factor de risc major în cazul maladiilor non-transmisibile, în special cancere şi afecţiuni cardio-vasculare”, a subliniat directorul OMS Europa, Hans Kluge, citat în raport.

Peste un milion de decese cauzate de problemele de greutate

Excesul ponderal şi obezitatea ar fi totodată la originea a peste 1,2 milioane de decese anual, reprezentând peste 13% dintre decesele înregistrate în regiune, potrivit studiului. Obezitatea este cauza a cel puţin 13 tipuri de cancer diferite şi susceptibile de a fi direct responsabile pentru cel puţin 200.000 de noi cazuri de cancer anual, potrivit OMS.

Pentru a nu mai fi atât la îndemână, mâncarea și băutura nesănătoasă ar trebui taxate, subvenţionate alimentele benefice pentru sănătate, limitate comercializarea alimentelor nesănătoase în rândul copiilor şi confirmarea eforturilor în ceea ce priveşte încurajarea activităţii fizice pe tot parcursul vieţii.


Comentarii Facebook