Sambata 25 Septembrie

Cluj: Mergeți la Drive Thru şi vă vaccinați. Medicii și voluntarii vă împing și mașina, dacă trebuie. Poveste reală - FOTO


Clujul a ajuns la 50% populație vaccinată, dar încă mai trebuie un efort pentru a lăsa pandemia în urmă. De la centrul Drive Thru de la Sala Sporturilor ”Horia Demian”, în fiecare săptămână, vine o poveste amuzantă, relatată de Florin Moroșanu, membru al echipei de vaccinare.

A mai trecut o săptămână la Drive Through Cluj și am depășit 30.000 de vaccinari în aproape 2 luni.

Vin căldurile și asta ne cam sperie. Avem doua corturi.. albastre iar după masa aparatul de frig abia mai face față. Parca stăm în cuptor în ele. Când a plouat am vrut soare acum, eu cel puțin, m-am răzgândit. Vreau sa plouă iar.

Buun, revin la vaccinare.

Acum vreo 10 zile ajunge în dreptul locului destinat vaccinării o mașinuță mica. Înăuntru, doua persoane la 60 de ani.

Domnul la volan.. calm, dar calm tare. Parca avea și un lag de vreo 2 secunde la orice întrebare. Doamna din dreapta lui, mult mai prezentă. De fapt ea răspundea și în locul domnului.

Se vaccinează ambii, totul perfect. Este rugat sa intre în zona de post vaccinare cu mașină cu tot. Dă cheie, mașina scârțâie, da' nu pornește. Mai dă o cheie, la fel. Doamna îl certă din priviri, degeaba, nici asa nu mai pornește mașina.

Mașina este împinsă în zona de așteptare. Ne mișcăm sa-l ajutam pe om cumva. Primul gând e ca nu mai are curent la baterie. Aducem cabluri de curent. Un coleg se tot uita pe bord pentru ca lui nu-i suna bine cum face mașina la cheie. La un moment dat zice Stați! Nu e bateria. E gol rezervorul, nu mai are deloc benzină.

Domnul, proprietarul mașinii ii zice soției : Nu-i adevărat draga, am băgat banzină săptamâna trecută. Doamna, soția celui în cauza ii răspunde sec: săptămâna trecută acum o luna! Doamna pune mana pe telefon și suna pe cineva și vina la Drive cu 2 litri de benzina.

Plecam de lângă ei și ne vedem de ale noaste. Nu știu ce s-a discutat în jumătatea de ora până a venit benzina în acea mașină, sigur nu au fost amintiri din tinerețe.

Poza este de la alta mașina rămasă în pana de curent ieri.

Clujenii au fost responsabili. Săptamâna trecuta s-a ajuns la un grad de vaccinare de 50%. Probabil mai sunt imunizați natural încă vreo 10 procente dar,încă mai este nevoie de minim 10 procente pentru a ajunge la acea imunizare de 70% care ne va permite să trecem toamna cu bine.

Drive Through este deschis de la 8 la 20.00”, a relatat Florin Morosanu, membru al echipei de vaccinare.

Comentarii Facebook