Ce aliment consumă aproape în fiecare zi maestrul Dorel Vișan, ajuns la 86 de ani: ,,Este foarte bine pentru sănătate”


Actorul clujean Dorel Visan, în vârstă de 86 de ani, a vorbit despre alimentul pe care îl consumă aproape în fiecare zi, pentru a-și menține glicemia sub control. 

Artistul spune că obișnuiește să consume ceapă cât mai des din cauza proprietăților pe care le are leguma pentru sănătate. Maestrul recomandă tuturor celor care se confruntă cu probleme de hiperglicemie să consume ceapă, cel puțin de trei ori pe săptămână.

„Mănânc foarte multă ceapă, ceapa scade glicemia. Cei care au glicemia ridicată dacă mănâncă ceapă sub orice formă…de exemplu într-o săptămână trebuie să mănânce ceapă de trei ori pe zi, la fiecare masă este foarte bine pentru sănătate.” a declarat actorul, într-un podcast moderat de Dr. Adina Alberts, potrivit clik.ro.

Mai mult, artistul susține că ceapa l-a ferit, de-a lungul anilor și de alte afecțiuni, mai ales cele specifice sezonului rece. 

,,Ceapa este mai acceptabilă și dacă mănânci după o frunză de pătrunjel dispare mirosul ei. În ceapă este o substanță care revigorează celulele pancreatice…asta poate fi explicația. Eu mă ocup de 25 de ani cu asta, fac și sirop de ceapă, iar în toți anii ăștia nu am fost niciodată răcit”, a spus maestrul Dorel Vișan.

Comentarii Facebook