Duminica 28 Aprilie

Aveți nevoie de o opinie medicală? Un neurochirurg a creat o platformă unde oamenii pot primi sfaturi medicale gratuite online


Un neurochirurg a creat o platformă prin care oferă sfaturi medicale, în mod gratuit, oamenilor care au probleme cu potențial neurochirurgic.

,,Pentru orice problemă cu potențial neurochirurgical, am creat un serviciu gratuit, astfel încât oamenii să poată lua legătura cu mine. Tot ce trebuie să faceți e să accesați site-ul www.doctorciobotaru.ro și să dați click pe butonul <>”,  transmite  Dr. Ciobotaru Georgian.

Medicul subliniază nevoia unei astfel de platforme, menționând că foarte multe cazuri se pot rezolva prin această metodă fără a fi nevoie de o consultație fizică.

,,Am făcut asta pentru a evita să mai plătească oamenii un drum de București, un stat la coadă, o consultație inutilă (98% dintre mesajele online nu necesită un consult fizic și se rezolvă în online), etc. Gândiți-vă câți bani s-au economisit în aproape 2000 de mailuri primite, ținând cont că nu a fost nimeni căruia să nu îi fi răspuns până la momentul actual. De multe ori, nici pacienții operați nu trebuie să mai bată un drum de București pentru control”, completează neurochirurgul.

Intenția medicului este și să ofere sprijin persoanelor aflate în dificultate financiară  

,,Toată lumea consideră că nu e normal ca medicina să coste. Și sunt de acord cu asta. Nu e firesc să pui unui om bolnav un preț pentru a îl îngriji când îi e mai greu. Acesta e și motivul pentru care am creat acest serviciu” , susține neurochirurgul.


Comentarii Facebook