Miercuri 16 Octombrie

Aproape 10.000 de cazuri noi în România. Peste 200 de copii cu COVID sunt internați


În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.785 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.185 mai mult decât în ziua anterioară. 1.153 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 59.150 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.01.2022 (10:00) – 13.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 36 de decese (19 bărbați și 17 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vâlcea.

Dintre cele 36 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 ani.

34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 36 de pacienți decedați, 34 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. Cei 2 pacienți vaccinați aveau vârste peste 80 ani. Pacienții vaccinați care au decedat  prezentau comorbidități.

Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bihor și Covasna, unul în luna octombrie 2021 și unul în luna decembrie 2021.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de  3.272, cu 209 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 441 de persoane, cu 24 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 441 pacienți internați la ATI, 49 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 203 sunt minori, 194 fiind internați în secții, cu 34 mai mult decât în ziua anterioară și 9 la ATI, cu 3 mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.268.189 teste RT-PCR și 6.481.284 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.583 de teste RT-PCR (10.770 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.813 la cerere) și 43.131 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.067 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.284 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.361 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 372 de persoane.

Comentarii Facebook