VIDEO. Sabin Sărmaș îi cere demisia lui Emil Boc și anunță că va câștiga alegerile din 2028: „Trebuie să plece și să lase în interimat un viceprimar”

Independentul Sabin Sărmaș, una dintre surprizele alegerilor locale din 2024, și-a anunțat oficial intenția de a candida din nou la Primăria Cluj-Napoca în 2028 și spune răspicat că este convins că va câștiga. Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului „Îmi pasă de Cluj”, realizat de jurnaliștii Ciprian Aron și Cosmina Fernoaga, unde fostul contracandidat al lui Emil Boc a lansat critici dure la adresa marilor proiecte de infrastructură ale administrației locale.

Sabin Sărmaș anunță că va câștiga alegerile locale din 2028, indiferent dacă Emil Boc va candida


Sabin Sărmaș a reamintit că în 2024 a obținut aproximativ 40.000 de voturi, adică în jur de 30% din total, rezultat pe care îl consideră o validare puternică din partea clujenilor. El a vorbit despre responsabilitatea pe care o simte față de alegătorii care i-au acordat încrederea și despre misiunea pe care spune că și-a asumat-o pe termen lung.

„În 2028, candidez la Primărie și câștig Primăria. Votul clujenilor m-a legat definitiv de o misiune care se cheamă Clujul. Este o responsabilitate uriașă și o datorie față de oamenii care au investit speranță în mine”, a declarat Sărmaș.

În cadrul podcastului, acesta a abordat și subiectul Centurii Metropolitane, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale orașului, aflat în prezent într-o situație incertă, după ce primarul Emil Boc a anunțat suspendarea contractului de lucrări. Sărmaș a criticat modul în care a fost organizată licitația și a afirmat că administrația locală poartă întreaga responsabilitate pentru blocaj.

„Dacă nu se face tronsonul 2 al Centurii Metropolitane, Emil Boc trebuie să plece. Este mult prea mult pentru un oraș ca Clujul. Nu știu unde și nu știu cum, dar trebuie să demisioneze și să lase unul dintre viceprimari în interimat. Este o situație groaznică pentru oraș”, a spus fostul candidat.

Sabin Sărmaș îi cere demisia lui Emil Boc, după seria de eșecuri administrative din ultimii ani


La fel de dur a fost și în ceea ce privește proiectul metroului, pe care l-a catalogat drept „cea mai mare țeapă din istoria Clujului” și chiar „o țeapă pentru România”. Potrivit lui Sărmaș, contractul semnat cu firma din Turcia ar fi fost conceput astfel încât să ajungă inevitabil la arbitraj, fără o perspectivă reală de finalizare.

„Nu cred că a existat vreodată o intenție serioasă legată de metrou în Cluj. Suntem blocați într-un contract prost, am cheltuit deja bani mulți și avem doar două cârtițe aduse în Florești și promovate pe internet. Proiectul a pornit greșit și deja sunt o mulțime de probleme tehnice și administrative”, a afirmat acesta.

Prin aceste declarații, Sabin Sărmaș se poziționează din nou ca principal critic al administrației Boc și ca posibil rival puternic la alegerile din 2028. Mesajul său este unul tranșant: marile proiecte promise clujenilor trebuie duse la capăt, iar eșecul lor ar trebui să atragă consecințe politice directe.


Comentarii Facebook