VIDEO. Drumul spre Monumentul Răscoalei de la Bobâlna este complet asfaltat. Radu Rațiu: „Am creat toate condițiile necesare pentru Festivalul Plăcintelor”

Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean care leagă localitatea Bobâlna de Monumentul Răscoalei, una dintre cele mai importante destinații istorice din județ. Noul tronson este deja pregătit să primească participanții la Festivalul Plăcintelor de la Bobâlna, care va avea loc duminică, 28 iunie.

Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean care leagă localitatea Bobâlna de Monumentul Răscoalei


Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, s-a aflat pe teren, alături de primarul comunei Bobâlna, Dorin Petrean, pentru a verifica stadiul investiției înaintea primului mare eveniment organizat pe Platoul Monumentului Răscoalei după finalizarea lucrărilor.

„Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de modernizare a drumului care leagă comuna Bobâlna de Monumentul Răscoalei, asigurând astfel un acces modern și sigur către unul dintre cele mai importante obiective istorice ale județului. Astăzi am fost pe teren, alături de primarul comunei Bobâlna, Dorin Petrean, pentru a vedea rezultatul acestei investiții, iar noul drum este pregătit să îi întâmpine pe participanții la primul mare eveniment organizat pe Platoul Monumentului Răscoalei de la Bobâlna”, a declarat Radu Rațiu.

Lucrările au vizat ultimul sector rămas nemodernizat al drumului județean DJ 108F (DJ 108B) Bobâlna – Monumentul Răscoalei, pe o lungime de 2,31 kilometri, între pozițiile kilometrice 3+450 și 5+760. Odată cu finalizarea acestui tronson, întreaga rută dintre localitatea Bobâlna și monument este asfaltată.

Vicepreședintele Consiliului Județean a precizat că drumul este deja pregătit pentru traficul intens așteptat în weekend și că în perioada următoare vor fi trasate marcajele rutiere. „În cursul zilei de ieri am fost la fața locului pentru a vedea rezultatul acestei investiții. Drumul arată foarte bine și, în perioada următoare, vom demara operațiunile de trasare a marcajelor. Am creat astfel toate condițiile necesare pentru ca evenimentul organizat duminică, Festivalul Plăcintelor de la Bobâlna, să se desfășoare în cele mai bune condiții. Vă așteptăm cu drag!”, a afirmat Radu Rațiu.

Investiția depășește componenta strict rutieră și reprezintă un pas important pentru valorificarea patrimoniului istoric


Potrivit acestuia, investiția depășește componenta strict rutieră și reprezintă un pas important pentru valorificarea patrimoniului istoric al județului. „Finalizarea acestui drum înseamnă mai mult decât o investiție în infrastructură. Înseamnă punerea în valoare a unui loc cu o profundă semnificație istorică, susținerea comunității locale și crearea unor condiții mai bune pentru dezvoltarea turismului și organizarea de evenimente culturale în această zonă deosebită a județului Cluj”, a subliniat vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

Duminică, 28 iunie, Platoul Monumentului Răscoalei de la Bobâlna va găzdui cea de-a IV-a ediție a Festivalului Plăcintelor de la Bobâlna. Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Bobâlna, Asociația „Plaiuri Noi” Bobâlna și Asociația „Produs de Cluj”.

Autoritățile județene consideră că modernizarea integrală a drumului va facilita accesul turiștilor și al participanților la evenimentele organizate în zonă și va contribui la dezvoltarea turistică și economică a comunei Bobâlna.

Comentarii Facebook