VIDEO. Primarul Bogdan Pivariu anunță că a început dezinsecția împotriva țânțarilor în Florești, cu CYMINA SUPER. Cum funcționează acest insecticid

Primăria Florești a demarat campania de combatere a țânțarilor, iar intervențiile se desfășoară în toate zonele comunei cu ajutorul a cinci vehicule speciale de pulverizare. Primarul Bogdan Pivariu spune că acțiunea are rolul de a reduce disconfortul provocat de insecte și de a limita răspândirea acestora în sezonul cald.

Primarul Bogdan Pivariu anunță că a început dezinsecția în Florești, împotriva țânțarilor


Campania de dezinsecție a început în aceste zile și vizează în special spațiile verzi, zonele din apropierea cursurilor de apă și alte locuri favorabile dezvoltării țânțarilor. „În această perioadă desfășurăm campania de combatere a țânțarilor pe raza comunei Florești, pentru a reduce disconfortul creat de insecte și pentru a limita riscul răspândirii acestora”, a transmis primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu.

Edilul a precizat că intervențiile sunt realizate cu cinci vehicule speciale, care vor acoperi etapizat întreaga localitate. „Acțiunea este realizată cu 5 vehicule speciale de pulverizare, care vor interveni etapizat în toate zonele comunei, în special în apropierea spațiilor verzi, cursurilor de apă și a altor zone favorabile dezvoltării țânțarilor”, a explicat Pivariu.

Pentru această campanie este utilizat insecticidul CYMINA SUPER, un produs avizat de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și folosit în numeroase acțiuni de dezinsecție organizate de autoritățile locale din România. 

Ce este Cymina Super și cum funcționează acest insecticid folosit noaptea în Florești?

CYMINA SUPER este un insecticid concentrat profesional pe bază de cipermetrină, praletrin și piperonil butoxid, utilizat pentru combaterea țânțarilor, muștelor, gândacilor, furnicilor și altor insecte târâtoare sau zburătoare. Are efect rapid și rezidual, fiind destinat atât utilizării în interior, cât și în exterior, după diluarea cu apă.

Produsul este controversat deoarece conține piretroizi sintetici, substanțe care pot fi toxice pentru albine, organismele acvatice și pisici dacă sunt utilizate necorespunzător. Din acest motiv, aplicarea trebuie făcută cu respectarea strictă a instrucțiunilor de utilizare și a măsurilor de protecție.

Pulverizarea este realizată prin tehnologia ULV (Ultra Low Volume), cunoscută și sub denumirea de „ceață rece”. Potrivit reprezentanților Primăriei Florești, această metodă produce particule foarte fine, care rămân suspendate în aer pentru o perioadă scurtă de timp și pătrund în vegetație, unde combat eficient țânțarii adulți, folosind o cantitate redusă de substanță.


Bogdan Pivariu a subliniat că produsul utilizat este sigur atunci când este aplicat conform normelor în vigoare


Primarul a subliniat că produsul utilizat este sigur atunci când este aplicat conform normelor în vigoare. „Este important de știut că, utilizat conform normelor și în concentrațiile autorizate, produsul nu prezintă pericol pentru populație”, a transmis edilul. Cu toate acestea, autoritățile recomandă populației câteva măsuri de precauție în timpul desfășurării operațiunilor.

„Ca măsură de precauție, recomandăm doar evitarea expunerii directe la norul de pulverizare în momentul trecerii utilajelor, în special în cazul copiilor mici, persoanelor cu afecțiuni respiratorii și animalelor de companie”
, a mai precizat Bogdan Pivariu. 

Comentarii Facebook