Victor Ponta acuzat de CSM pentru "posibila încălcare a independenţei justiţiei"

 

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile publice "cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei" făcute de premierul Victor Ponta, deputaţii Varujan Vosganian şi Mihai Voicu, dar şi de europarlamentarul Ramona Mănescu.

"Astăzi, 13 august 2012, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afirmaţiile publice de dată recentă ale doamnei europarlamentar Ramona Mănescu, ale domnilor deputaţi Varujan Vosganian şi Mihai Voicu, precum şi ale domnului prim-ministru Victor Ponta.

Sesizarea Inspecţiei Judiciare vizează, în special, intervenţiile acestora în calitate de lideri politici şi formatori de opinie, prin declaraţii ce depăşesc limitele de disciplină a discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului", se arată într-un comunicat de presă al CSM, citat de realitatea.net

Conducerea CSM a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări în ceea ce priveşte posibila afectare a independenţei justiţiei şi a principiilor statului de drept, ca urmare a declaraţiilor acestora care vizează cercetările penale efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modalitatea de organizare şi desfăşurare a referendumului din data de 29 iulie 2012.

Comentarii Facebook