Uluitor! Judecătoarea Raluca Moroșanu a fost scoasă din completul de judecată în urma interviului de la Recorder. Cine a avut votul decisiv


Judecătoarea care a avut curaj să-și critice șefii pentru atmosfera „toxică” din instituție a fost recuzată dintr-un complet de judecată fiind invocate suspiciuni că nu ar mai fi imparțială.

Raluca Moroșanu și Bogdan Dari formau completul de judecată într-un caz privind verificarea măsurilor preventive pentru un inculpat acuzat de trafic de droguri.

Alexandru Turiga, avocatul inculpatului, a depus o cerere de recuzare a judecătoarei Moroșanu bazat pe art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedura penala: „Judecatorul este incompatibil daca: (...) exista o suspiciune rezonabila ca impartialitatea judecatorului este afectata”.

De  ce nu ar mai fi imparțială judecătoarea Moroșanu, conform avocatului Turiga

Turiga a susținut că în interviul acordat Recorder Raluca Moroșanu dovedește prejudecata că judecatorul nu poate avea sentimente umane precum empatia, compasiunea in raport de un inculpat. Ca atare, un judecător fără sentimente umane nu poate fi imparțial.

Conform site-ului luju.ro cererea de recuzare o citează pe Raluca Moroșanu când a raspuns la intrebarea Recorder : 'Simtiti ca conducerea instantei isi doreste judecatori indulgenti cu inculpatii', sustinand ca: 'Nu simt, stiu!', continuand: 'Ni se tot spune ca trebuie sa fim oameni […], sa fim oameni, sa intelegem problemele inculpatilor'.

Menționăm că în interviul de la Recorder Raluca Moroșanu a spus că la Curtea de Apel București conducerea cere judecătorilor să fie indulgenți cu inculpații, „să fie oameni”, să înțeleagă problemele inculpaților acuzați de evaziune fiscală.

Pe lângă faptul că se referea la evaziune fiscală și nu la trafic de droguri, judecătoarea Moroșanu sugera doar că s-ar face presiuni pentru achitarea prea ușoară a celor acuzați de evaziune fiscală, nu că aceștia nu ar trebui priviți cu empatie și omenie și judecați fără a se ține cont de situația lor particulară.

Puteți vedea acest paragraf din interviul de la Recorder aici , între minutele 10.20 și 12.20

Cine a avut votul decisiv pentru îndepărtarea Ralucăi Moroșanu

Cererea avocatului Turiga de recuzare a fost judecată de colegul de complet Bogdan Dari si judecătoarea Nicoleta Nolden, care nu s-au pus de acord și s-a adăugat completului judecătoarea Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry, care a avut votul decisiv în recuzarea Ralucăi Moroșanu.

Cine este Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry? Culmea, chiar una din judecătoarele acuzate în documentarul Recorder „Justiție Capturată” că au închis dosarul lui Marian Vanghelie, în ciuda probelor zdobitoare.

Este uluitoare ușurința cu care colegele din Curtea de Apel (dintre care una direct vizată de materialul Recorder) au îndepărtat-o pe Moroșanu în baza unei interpretări scoase din context și „ridicate la fileu” de avocatul Turiga. 

image.png

Fostul judecător clujean Cristi Danileț a criticat dur recuzarea Ralucăi Moroșanu, considerând-o neîntemeiată:

Soluția de azi cu privire la recuzarea Ralucăi Moroșanu este profund greșită.

O spun ca judecător penalist ce am instruit generații intregi in calitate de formator al INM in domeniul eticii judiciare. O spun ca autor a zeci de articole in domeniul independenței și impartialitatii judecătorilor. O spun ca expert consultat de ONU când a conceput "Comentariile la Prinxipiile de la Bangalore privind conduita judiciară". O spun ca membru in grupul de lucru al magistraților români care au conceput "Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor".

Dar, mai presus, o spun ca beneficiar principal al hotărârii Marii Camere a CEDO din data de 15 dec. 2025. Adică, judecătorilor tocmai li s-a recunoscut dreptul de a vorbi liber despre neregulile din justiție și ei sunt inlaturati din cauze pentru asta? E foarte grav daca cineva răspunde DA!

Este încă o dovadă că in România se preferă infractori liberi, in timp ce magistratii sunt sancționați! Drepturile omului sunt pervertite si jurisprudența CEDO este sfidată chiar de unii dintre cei care au obligația legală să le apere!

PS. Motivarea hotărârii nu este publică. Ea a ajuns la o publicație care a distrus justiția timp de ani intregi. Fapta este infracțiune. Acces la documentele din interior au doar cateva persoane. ” a spus Danileț


Comentarii Facebook