Tise tine partea Aeroportului Cluj in scandalul cu Carpatair: Doresc sa subventionam noi, clujenii, zborurile lor si sa faca ei profit


Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a declarat ca scandalul declansat de compania Carpatair, care a anuntat ca pleaca de la Cluj pentru ca este hartuita, este unul fals.

"In 13 octombrie si 30 septembrie, am primit doua adrese prin care compania ne spune: Carpatair, prin prezenta, isi manifesta intentia de a nu mai prelungi valabilitatea contractului pe termenul prevazut, 31.10.2011, cu act aditional. Decizia este motivata prin lipsa profitului", a declarat Alin Tise.

Intrebat daca la Cluj sunt taxe mai mare decat in cazul altor aeroporturi din tara, Alin Tise a spus ca nu si a acuzat companiile private ca "doresc sa subventionam noi, clujenii, zborurile lor si sa faca ei profit, ceea ce nu se poate".

In legatura cu acuzatia lansata de Carpatair, potrivit careia o companie aeriana ar fi primit subventii de la autoritatile judetene in valoare de 20 de milioane de euro, Alin Tise a spus ca nu stie nimic.

"Comportamentul Aeroportului Cluj a fost unul corect in baza acordului aerian si a regulamentelor pe care compania Carparair il are. Nu este permisa decolarea cu un alt sistem decat cel omologat. Aeroportul a procedat corect, avand in vedere protectia pasagerilor. De altfel, chiar Carpatair au cerut degivrarea, dupa care au renuntat pentru ca nu au vrut sa plateasca. Aeroportul a procedat corect. Era vorba de 700 de euro, pe care nu au vrut sa o plateasca", a mai spus Alin Tise.

 

Vezi si...

Carpatair pleaca de la Cluj in urma atacurilor lansate de directorul aeroportului David Ciceo! 20 de oameni raman pe drumuri

Comentarii Facebook