Tișe promite să realizeze visul șoferilor din Baciu: mini-centura care să lege Cluj-Napoca - Baciu și nodul de autostradă de la Nădășelu


Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, vrea să realizeze pe bani puțini un drum cerut de șoferi de mult timp, mini-centura care să lege Cluj-Napoca de Baciu și apoi de nodul de autostradă de la Nădășelu.

Este o mini-centură paralelă cu calea ferată, va merge de la nodul de autostradă de la Nădășelu, paralel cu calea ferată, până în Baciu și va ajunge, într-un final, pe drumul care acum este din pământ, în interiorul Parcului Tetarom 1. Va deveni o centură de intrare în Cluj-Napoca, pentru cei care coboară de pe autostradă și vor avea alternativa de a veni paralel cu calea ferată și de a intra în Cluj-Napoca în zona Tetarom 1. Apoi se va conecta cu pasajul pe care Ministerul Transporturilor îl face la Tăietura Turcului și care va trece peste linia de cale ferată de la Muzeul Etnografic, până la sensul giratoriu din Baciu. Această șosea pe care vrem să o facem se va intersecta cu acest pasaj”, a declarat președintele Alin Tișe, la Ziua Live. 

Acesta a spus că prima etapă și cea mai importantă va fi făcută din bani locali, adică repede, nu peste ani și ani. 

În prima etapă, drumul se va face pe fondul bugetului, pentru că nu este o cheltuială foarte mare, iar a doua bucată este cuprinsă în PNRR, ca finanțare europeană. Pentru a putea fi făcut circulabil se poate face rapid. Există o bucată făcută de cei de la Baciu, până la nivelul căii ferate și mai este o bucată de la Tetarom spre Baciu. A rămas o porțiune în mijloc, care nu a fost asfaltată, și asta o vom trata cu prioritate. 

Trebuie să terminăm licitația de întreținere a drumurilor, care se va finaliza în iunie. Sperăm să nu fie contestatari și apoi de îndată vom putea intra pe toate drumurile. Banii prinși în buget sunt de 60 de milioane, iar deja suntem în luna iunie și încă nu am putut cheltui, pentru că au fost contestate licitațiile. Cum putem lucra, se va face această bucată de drum”, a promis Alin Tișe. 

Boc promitea din 2014 că o va face și până acum totul a fost ”fum și oglinzi”, ca în magie

În 2014, primarul Emil Boc promitea că prin comuna Baciu va trece o centură, care va porni de la Mihăiești, de la Autostrada Transilvania, și până la Apahida.

Centura de ocolire de la Baciu, care va asigura o alternativă la intrarea în Cluj-Napoca dinspre Baciu. Ea va porni de la nodul de autostradă de la Rădaia, de la Mihăiești. De acolo va fi concepută o nouă centură ocolitoare, la sud de Baciu, în lungul căii ferate, pe la Tăietura Turcului - Tetarom. Va fi o supratraversare de cale ferată când ajungem în municipiu și după care ne vom duce spre a ne conecta cu Bulevardul Muncii - Apahida. Vom avea o alternativă la ceea ce înseamnă intrarea dinspre Baciu. Centura va urma traseul căii ferate și va exista și o supratraversare peste calea ferată.

Această centură va asigura o alternativă pentru a nu mai fi nevoit să ajungi în Traian Vuia, printr-o zonă pericentrală a orașului”, promitea  în decembrie 2014 primarul Emil Boc.

La fel a promis că va face pasajul de la Tăietura Turcului, dar apoi l-a pasat elegant la Ministerul Transporturilor și va fi făcut peste câțiva ani. 

Comentarii Facebook