SUA, Comisia Europeană, Olanda şi Marea Britanie monitorizează amendamentele la Codul Penal

 

Ambasada Olandei în România, Ambasada SUA, ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, şi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, urmăresc amendamentele la Codul Penal prin care Camera Deputaţilor a scos preşedintele şi parlamentarii din categoria funcţionarilor publici.

 

”Ambasada Regatului Ţărilor de Jos urmăreşte cu îngrijorare amendamentele (la Codul Penal, n.r.) şi aşteaptă evoluţiile viitoare”, sublinează Ambasada Olandei, citată de Mediafax.

 

”Amendamentele la Codul Penal adoptate ieri (marţi, n.r.) în Camera Deputaţilor ar reprezenta un pas înapoi pentru România. Este foarte descurajant că aceste modificări au fost adoptate fără nicio consultare, nicio dezbatere şi nicio ocazie pentru ca reprezentanţii autorităţii judecătoreşti sau membrii societăţii civile să se pronunţe în legătură cu amendamentele propuse”, se arată în comunicatul Ambasadei SUA la Bucureşti.

 

”Această acţiune a Parlamentului reprezintă o îndepărtare de la principiile transparenţei şi ale statului de drept şi este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României. Transparenţa, predictibilitatea şi stabilitatea sunt factori esenţiali pentru toţi investitorii, atât locali cât şi străini, când iau în calcul unde să investească”, se mai arată în comunicat.

 

”Nu am văzut legea care a fost votată ieri seară (marţi, n.r.) în Parlamentul României (....) Nu vom comenta pe marginea unor cazuri individuale sau părţi din această lege. Dar e important de spus că atunci când vine vorba de chestiuni precum conflictul de interese şi integritate, acestea sunt acoperite, împreună cu aplicarea regulilor în materie de corupţie, în cadrul MCV şi vor fi abordate în următorul raport pentru România, care urmează să fie adoptat de către Comisie luna viitoare. Aceste chestiuni vor fi atinse şi acesta (raportul MCV) va fi cadrul în care Comisia Europeană va avea o poziţie detaliată”, a precizat Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

 

”Am subliniat în rapoartele precedente - şi cred că poziţia Comisiei Europene este clară - că atunci când e vorba de oficiali care deţin funcţii legislative, executive, administrative sau juridice, trebuie să se supună regulilor în materie de corupţie şi conflict de interese. Principiul potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii este foarte important pentru CE”, a spus Gray.

 

Ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, este îngrijorat de efectele asupra ANI şi DNA.

 

”Eu cred că ANI şi DNA au avut realizări foarte importante pentru România, de fapt aceste instituţii sunt motorul reformei în viaţa publică în România”, a spus ambasadorul.

 

Camera Deputaţilor a votat un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. Aceștia ies de sub incidenţa articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept "fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură".

Comentarii Facebook