Sistem de colectare ultramodern la Turda! Gunoaiele zboară pe drum - VIDEO


Sistemul de colectare a deșeurilor de la Turda este ultraperformant, atrage atenția deputatul USR, Emanuel Ungureanu.

Din imaginile filmate se vede cum mașina de gunoi împrăștie deșeuri pe stradă în loc să le colecteze. 

1 minut și jumătate de nesimțire în stare pură!

Breaking News!

Sistem de colectare ultramodern la Turda!

Imagini needitate!

Sunt în autocarul cu care am călătorit la Salina Turda împreună cu 50 de copii și tineri dependenți de dializă și musafirii lor de la Căsuța Bucuriei.

La întoarcere, la ieșirea din Turda mi-au atras atenția copiii că dintr-o mașină de gunoi se răspândesc pe stradă, pungi de plastic, resturi menajere, și multe sticle.

Pentru copii a fost un spectacol, pentru natură însă este un dezastru.

Cei de la Garda de Mediu Cluj dorm pe ei de dinainte de Sărbători de când le-am reclamat situația gunoiului neridicat de la Mărișel.

Gunoiul nu s-a ridicat nici înainte de Crăciun.

Repet, primul indicator de civilizație la un popor este dat de modul în care își tratează bolnavii în spitale și felul în care gestionează problema gunoiului.

În Cluj stăm foarte prost la ambele capitole și vă rog să nu începeți cu comparatii gen, București.

Deschideți ochii!

PS: După cum se poate vedea mașina care răspândește gunoiul, nu îl colectează, nu are numere de înmatriculare pe spate, poate se și sesizează Poliția Rutieră Cluj.

Oricum prin această postare am sesizat public atât Garda de Mediu cât și Poliția Rutieră Cluj și aștept măsuri urgente în acest caz”, a scris Emanuel Ungureanu.

Comentarii Facebook