Serban Radulescu: Spitalele trebuiau reorganizate demult, pentru ca multe dintre ele nu-si justifica existenta


Senatorul PDL Cluj, Serban Radulescu, a declarat ca spitalele trebuiau reorganizate demult, pentru ca multe dintre ele nu-si justifica existenta.

"Decizia privind reorganizarea spitalelor din Romania ar fi trebuit luata mai devreme de Ministerul Sanatatii, intrucat prea multe spitale nu isi justificau existenta. Raman in subordinea ministerului doar spitalele judetene de urgenta si institutele, iar restul intra in proprietatea administratiilor locale. Acestea vor decide ce se va intampla cu unitatile sanitare - fie se vor comasa, pentru a functiona ca spitale, fie se vor transforma in asezaminte sociale, fie isi vor schimba destinatia, se vor vinde sau vor disparea. Descentralizarea este un test pentru directorii de spitale", a precizat senatorul intr-un comunicat de presa.

"Vom vedea acum si modul in care managerii de spitale vor gestiona noua situatie. in primul rand, depinde de ei cum vor proiecta si pune in aplicare reorganizarea spitalelor pe care le conduc. Ma gandesc, in primul rand, la spitalele clinice din centrele universitare", a afirmat Serban Radulescu, presedintele Comisiei de Chirurgie Vasculara din cadrul Ministerului Sanatatii si sef al Sectiei de Chirurgie Vasculara la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj.

Marti, 2 februarie, ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a declarat ca 111 spitale vor fi comasate si 71 vor fi transformate in camine pentru varstnici.

In judetul Cluj a fost desfiintat Centrul de Sanatate Mociu, si au fost comasate trei spitale.

Vezi AICI lista cu spitalele comasate!

Comentarii Facebook