Sambata 3 Decembrie

Sensul unic din zona Iulius Mall - lacul Gheorgheni criticat! Soluția ar fi interzicerea traficului - FOTO

 

Un grup de cetățeni solicită Primăriei Cluj-Napoca să reanalizeze măsura de instituire a sensului unic în zona lacului Gheorgheni. Grupul ”SOS Lacurile Gheorgheni” cere interzicerea traficului de la debarcader până la strada Teodor Mihali.

 

Cerem reprezentanților publici la nivel local, funcționarilor primăriei, dar și candidaților la alegerile parlamentare din circumscripțiile arondate Lacurilor Gheorgheni să găsească, în colaborare cu societatea civilă, soluții de finanțare atât la nivel local, cât și la nivel național sau european, astfel încât această zonă să devină un spațiu public de referință al Clujului.

 

Cererea noastră vine în contextul în care un comunicat al primăriei Cluj-Napoca din 23 noiembrie 2012 anunță realizarea unui sens unic în jurul aleii de lângă lacul din apropierea mall-ului, bazându-se pe o analiză a Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației. La punctul 2.8, comisia anunță: Instituirea sensului unic de circulație pe aleea dintre lacul Gheorgheni și Iulius Mall, sens dinspre strada Între Lacuri și strada Theodor Mihali. Precizăm faptul că pe această alee, pe care se circulă în dublu sens, nu exista nici măcar un trotuar, fapt care pune în pericol pe cei care se plimbă sau fac sport, deși este instituit caracterul de Zona rezidențială, anexa 21”, a declarat Adrian Costina, din partea grupului ”SOS Lacurile Gheorgheni”.

 

Criticile vizează mai multe aspecte:

 

1. Nu s-a respectat realizarea sensului unic dinspre ieșirea din parcarea Iulius Mall spre strada Theodor Mihali decât în proporție de o treime (sensul unic este din dreptul parcării de la parterul Iulius Mall până la parcarea de afară a mall-ului). Din apropierea debarcaderului și până la strada Theodor Mihali este permis în continuare circulația auto în dublu sens. 

2. Unde s-a pus totuși restricția de sens unic nu s-a făcut departajarea dintre carosabil și partea pietonală, astfel încât mașinile pot să se depășească una pe alta având 2 benzi pe sens, pietonii fiind și mai exasperați din cauza vitezei mașinilor. 

3. Nu există  marcaj de trecere pietonală astfel încât pietonii să poată trece în siguranță pe partea care se vrea pietonala de lângă lac (pietoni=copiii, vârstnicii, mămicile cu copii în cărucioare, persoanele cu dizabilități, amatorii de sport, pescarii etc., adică cetățenii care se încăpățânează să creadă că Lacurile Gheorgheni nu sunt doar un loc de tranzit spre mall).

 

Pe termen scurt sunt propuse o serie de soluții:

 

1. Instituirea provizorie a sensului unic până la strada Theodor Mihali din dreptul facultății FSEGA. Cu toate acestea, varianta pe termen mediu implică recuperarea Lacurilor Gheorgheni ca areal de socializare, una dintre măsuri fiind blocarea traficului auto de la debarcader și până la str. Theodor Mihali, urmând ca mașinile să iasă în sens unic de la Iulius Mall direct prin fața mall-ului în str. Theodor Mihali.

2. Delimitarea provizorie prin trotuar, stâlpi și pictograme între partea pietonală și partea de circulație auto până la pietonalizarea întregii alei din jurul lacului.

3. Marcarea unei treceri de pietoni în dreptul debarcaderului astfel încât pietonii să poată ajunge în siguranță pe partea pietonală de lângă lac.

4. Montarea a cel puțin 3 praguri de reducere a vitezei pe drumul de lângă lac.

 

Cu toate acestea, soluția pe termen lung ar fi:

 

1. Identificarea cu exactitate atât a spațiilor care aparțin municipalității cât și a spațiilor aflate în litigiu ori retrocedate din jurul Lacurilor Gheorgheni (o zonă de aprox. 33 hectare) și răscumpărarea lor în urma unor negocieri și dezbateri publice, astfel încât Lacurile Gheorgheni să devină cel mai mare spațiu public al Clujului, menit să deservească trei cartiere ale orașului lipsite de areale semnificative de socializare și relaxare (Mărăști, Între Lacuri și Gheorgheni) 

2. Realizarea unui concurs internațional de proiecte, care să implice cetățenii Clujului prin metode specifice democrației participative, pentru a identifica cele mai bune măsuri de amenajare a zonei.

Comentarii Facebook