Se schimbă conducerea PNL Cluj! Cine îi va lua locul lui Marius Nicoară? - SURSE

 

Liberalii clujeni se întâlnesc vineri, 31 august, pentru a analiza rezultatele alegerilor locale din 10 iunie. Ședința se va lăsa cu ”decapitarea” conducerii, anunță unele surse. 

 

Liberalii din tabăra lui Horea Uioreanu sunt nemulțumiți de rezultatele alegerilor din 10 iunie, dar mai ales de modul în care a gestionat întreaga situație Marius Nicoară, actualul președinte al PNL Cluj.

 

Nicoară a fost învins în toate alegerile locale la care a participat. În 2008 l-a învins Tișe, iar acum, în 2012, l-a învins Emil Boc. Pe lângă aceste lucruri, el a trădat organizația în iunie 2012, la alegerile locale. A făcut tandem cu Alin Tișe și l-a vândut practic pe Horea Uioreanu, care era contracandidatul lui Tișe la Consiliul Județean Cluj”, au precizat surse din PNL Cluj.

 

Drept urmare, vineri Marius Nicoară va fi demis, iar în locul lui va fi numit președinte interimar, până la organizarea alegerilor în organizație, Horea Uioreanu, cel care a câștigat în 10 iunie scaunul de președinte al Consiliului Județean Cluj.

 

Surse din organiație vorbesc și de schimbarea președintelui PNL Cluj-Napoca, Adrian Oros, și numirea pe acest post a chirurgului Manuel Chira.

 

Ședința va începe vineri, 31 august, la ora 15.00.

 

RĂZBOI în PNL Cluj! Uioreanu către Marius Nicoară: "M-ai trădat ca pe Iisus Hristos"

Comentarii Facebook