Scandal urbanistic la Cluj-Napoca! Două familii acuză că PUG-ul le-a blocat dreptul de a construi. Primăria refuză modificările și riscă procese complicate
Două conflicte urbanistice ajung pe masa Consiliului Local Cluj-Napoca, după ce mai mulți proprietari au contestat oficial prevederile Planului Urbanistic General (PUG), susținând că au rămas cu terenuri pe care nu mai pot construi. Nemulțumiții au depus plângeri prealabile împotriva Primăriei, primul pas înaintea unui proces în instanță, și cer modificarea încadrării urbanistice a proprietăților lor.
Două conflicte urbanistice ajung pe masa Consiliului Local Cluj-Napoca, după ce mai mulți proprietari au contestat oficial prevederile Planului Urbanistic General (PUG)
Primăria propune însă respingerea ambelor solicitări, argumentând că restricțiile sunt justificate de interesul public, protecția mediului și dezvoltarea urbanistică unitară a orașului. Primul caz îi vizează pe doi proprietari ai unor terenuri de aproximativ 595 mp și 1.205 mp, situate pe strada Răului din cartierul Someșeni. Aceștia susțin că, odată cu aprobarea noului PUG, terenurile lor au fost încadrate într-o zonă urbanistică în care nu mai pot construi, deși în vecinătate există alte proprietăți cu regim diferit.
Prin plângerea depusă la Consiliul Local, proprietarii solicită modificarea PUG-ului și revenirea la o încadrare care să permită edificarea de locuințe. Ei consideră că actualul regim urbanistic le limitează în mod nejustificat dreptul de proprietate și îi împiedică să își valorifice terenurile.
Primăria respinge însă argumentele și susține că terenurile fac parte dintr-o zonă verde de protecție de-a lungul râului Someș, iar menținerea restricțiilor urmărește conservarea coridorului ecologic și realizarea viitoarelor spații verzi publice. Municipalitatea mai arată că o eventuală schimbare nu poate fi făcută printr-o simplă modificare punctuală a PUG-ului, ci ar necesita elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ).
Un teren de 5.000 de metri pătrați din Borhanci, blocat de noul PUG
Al doilea conflict privește un teren de 5.000 de metri pătrați din Borhanci. Proprietarii susțin că, înainte de aprobarea actualului PUG, terenul era încadrat într-o zonă care permitea dezvoltarea rezidențială, însă ulterior a fost trecut în categoria terenurilor agricole (UTR A), unde construirea locuințelor nu mai este posibilă.
Aceștia afirmă că situația este ilogică, deoarece terenul se află în intravilan, iar în apropiere există deja locuințe, cartiere dezvoltate și chiar unități de învățământ. În plângerea depusă, proprietarii cer schimbarea încadrării în UTR Liu, astfel încât să poată construi case.
Și în acest caz, Direcția de Urbanism propune respingerea solicitării. Potrivit specialiștilor Primăriei, actuala încadrare este rezultatul strategiei de dezvoltare urbană adoptate prin PUG și urmărește păstrarea unor zone neurbanizate până la elaborarea unor documentații urbanistice complexe. Instituția susține că dreptul de proprietate nu este anulat, ci doar exercitat în limitele stabilite de legislația urbanistică.
Ambele documente reprezintă plângeri prealabile, procedură obligatorie înainte ca proprietarii să poată deschide acțiuni în instanță împotriva Consiliului Local și a Primăriei Cluj-Napoca. Dacă aleșii locali vor aproba respingerea solicitărilor, litigiile s-ar putea muta în fața judecătorilor, unde proprietarii vor încerca să obțină anularea încadrărilor urbanistice care, în opinia lor, le-au blocat posibilitatea de a construi pe propriile terenuri.
1 Comentariu