S-a reluat circulația pe podul din Gilău, care duce spre Tarnița și Mărișel


Consiliul Județean Cluj anunță reluarea, începând cu ora 13.00, a circulației rutiere pentru vehiculele cu masa sub 3,5 tone pe podul situat la km 4+310 al drumului județean DJ 107P Gilău (DN 1) – Someșu Rece – Mărișel – DN 1R.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat că ”începând de marți, 2 august, participanții la trafic pot traversa acest pod în condiții de siguranță. Împreuna cu celelalte autorități implicate am reușit ca, într-un timp record, să redăm oamenilor circulația pe acest segment de drum județean extrem de circulat, atât de turiști cât și de clujenii din zona de munte”. 

Deschiderea traficului rutier a fost posibilă în urma aprobării expertului și a testelor efectuate cu acest prilej, respectiv în baza avizului emis de Poliția Rutieră Cluj. 

Circulația pe podul din zona Gilău-Someșul Cald se va realiza cu anumite restricții, după cum urmează:

Accesul este interzis vehiculelor cu masa totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone 

Accesul este interzis vehiculelor cu o înălțime mai mare de 2,5 metri

Viteza de circulație este limitată la 5 km/h

Impunerea unui interval de cel puțin 40 metri între vehicule 

În urma expertizării tehnice a podului, au fost executate în regim de urgență  lucrări de punere în siguranță, prin montarea unei palei metalice pe un pilon de susținere și a unor prese care țin podul sub presiune. 

Tișe tace și face! Pe modelul chinezilor, în VITEZĂ s-a turnat beton și s-au pus piloni la podul din Gilău - VIDEO

Comentarii Facebook