Miercuri 24 Aprilie

REGIONALIZAREA, aprobată în Guvern


Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, memorandumul care prevede începerea acţiunilor aferente procesului de regionalizare şi descentralizare, informează MEDIAFAX.

Potrivit declarațiilor recente ale ministrului Administrației, Liviu Dragnea, se intenționează înființarea regiunilor administrative până la finele anului.

Dragnea a explicat că proiectul oficial de regionalizare va fi prezentat după încheierea discuțiilor cu toate mediile politice, sociale, academice, ONG-uri și după ce vor fi finalizate dezbaterile la nivel local, în judeţe, în regiunile de dezvoltare actuală.

"Se lucrează serios. Probabil în lunile următoare vom ieşi cu un proiect, după ce vom avea toată analiza finalizată, inclusiv studiile de impact", a declarat vicepremierul Liviu Dragnea.

Ministrul a mai precizat că Guvernul dorește ca la finalul acestul an să fie înființate regiunile administrative, dar si tot pachetul de programe de dezvoltare regională care să fie înființat în perioada 2014-2020.


Comentarii Facebook