Putea Sabin Sărmaș să-l învingă pe Emil Boc dacă primarul era ales în două tururi? „A adunat toată ura într-un sac”

Alin Tișe nu s-ar opune unui sistem cu două tururi de alegeri pentru șefia consiliilor județene sau a primarilor și și-a adus aminte de lupta de anul trecut dintre Sabin Sărmaș și Emil Boc

Multă lume a considerat atunci că Sabin Sărmaș ar fi avut șanse reale să-l detroneze pe Emil Boc dacă ar fi existat un al doilea tur de alegeri. Alin Tișe, însă, nu crede că Emil Boc putea fi învins. Cu toate acestea, recunoaște că în viitor orice este posibil, drept dovadă modul în care partidele tradiționale pierd din credibilitate.

„Dacă erau două tururi? Nu cred că îl putea bate Sabin Sărmaș. Sabin a adunat toată ura într-un sac. Și eu dacă se găsea cineva la Consiliul Județean să adune toată ura împotriva mea, aș fi avut mari probleme. Eu susțin alegerea primarilor în două tururi, însă există și riscul să se facă un troc politic. 

Adică să avem un primar valoros care obține 45% în primul tur, dar pierde alegerile pentru că restul s-au aliat împotriva lui”,
a explicat Alin Tișe. Cu toate acestea, președintele CJ Cluj a recunoscut că oamenii au început să aibă pretenții tot mai mari într-un oraș precum Cluj-Napoca, astfel că viitorul este incert pentru orice politician cu experiență, fie el Emil Boc.

Primarul Emil Boc a câștigat un nou mandat la Primăria Cluj în urmă cu un an, însă emoțiile nu au lipsit pentru liberali. Asta, după ce independentul Sabin Sărmaș a obținut aproape 30% din voturi. O performanță mare pentru Sărmaș, din postura de independent și fost membru, ce-i drept necunoscut în acel moment, al PNL.

Pentru Emil Boc a fost un duș rece în condițiile în care primarul Clujului obținuse 75% din voturi în 2020, atunci când câștigase alegerile locale. Potrivit datelor oficiale prezentate de Biroul Electoral Municipal, ceilalți candidați au fost Olah Emese (UDMR) – 9,35%, Viorel Băltăreţu (ADU) – 5,89%, Aurelia Cristea (PSD) – 4,56%, Călin Cozma (AUR) – 3,55%, Ramona Strugariu (REPER) – 2,81%, Sorin Vamoş (independent) – 0,61% şi Dan Iacob (PUSL) – 0,37%.

De altfel, Alin Tișe a remarcat cum celelalte partide au făcut front comun pentru a-l susține pe Sabin Sărmaș, în momentul în care au ales să își trimită în luptă candidați „slabi”, care nu aveau șanse reale să îl deranjeze prea mult pe Emil Boc. Situația s-ar putea repeta în 2028, avertizează Alin Tișe, dacă partidele mari nu se vor trezi și nu vor asculta vocea poporului.

Comentarii Facebook