Protest AUTO pe strada Măceșului, unde se ridică 9 blocuri turn. Oamenii au umplut strada de mașini - FOTO

 

Circa 30 de persoane care locuiesc pe strada Măceșului au protestat din nou, sâmbătă dimineața, față de construcția celor 9 blocuri ce vor avea între 5 și 10 etaje.

 

Ne-am strâns din nou azi pentru o nouă simulare de trafic pe strada Măceșului. Este un semn bun că am fost mai mulți decât săptămâna trecută și ne bucurăm că lumea începe să înțeleagă consecințele ridicării acestui ansamblu de blocuri turn. Am fost peste 30 de mașini și mai mult de 60 de persoane care locuiesc in zonă și am parcat pe ambele părți ale străzii. Avem un exemplu clar de cum va fi traficul în viitor”, a precizat Elek Levente, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Urbanistică a Străzii Măceşului.

 

Oamenii au parcat pe trotuare, iar traficul a fost ”sugrumat”, lucru vizibil și în imagini. 

 

 

Autoritatile locale s-au bazat pe neimplicarea populatie, au sperat ca aceasta mârșăvie va trece nesanctionata de public. Din fericire cetatenii de pe Macesului prin aceste actiuni demonstreaza o atitudine civica mult peste nivelul cu care autoritatile au fost obisnuite. Aceasta actiune a pornit ca un bulgare de zapada care a crescut in fiecare zi si risca sa devina o adevarata avalansa pentru cei din urbanismul local”, a mai spus Elek.

 

Oamenii se tem că după terminarea construcțiilor și mutarea a sute de familii în zonă, circulația va fi un coșmar, dar și un pericol.

 

Comentarii Facebook