Prima reacție a lui Traian Băsescu, după ce fratele său este implicat într-un scandal cu interlopul Bercea Mondial

 

Preşedintele Traian Băsescu a făcut, joi, o primă declarație despre scandalul în care fratele său, Mircea Băsescu, este implicat alături de interlopul Bercea Mondial. 

 

Nu mă voi transforma într-un avocat al fratelui meu, cu atât mai mult cu cât mi se pare că s-a implicat într-o zonă cu oameni în care nu trebuia să se implice”, a spus Traian Băsescu. 

 

Preşedintele Traian Băsescu a avut și lacrimi în ochi.

 

Vă mărturisesc că nu aveam în program vreo ieşire publică în luna iunie, dar evenimentele legate de familia mea mă obligă la o astfel de declaraţie.

 

Niciodată nu am avut cu fratele meu, Mircea Băsescu, vreo discuţie cu privire la sprijinirea lui Sandu Anghel în procesele pe care le avea.

 

Există suspiciunea intervenţiei mele în derularea justiţiei în acest caz, sau cel puţin aşa a fost lansată public aseară. De aceea fac un apel public la orice poliţist, procuror, judecător care a fost implicat în cazul condamnării lui Sandu Anghel, dacă a existat vreo intervenţie a mea pe această scară a anchetei şi a deciziei justiţiei, să o facă publică.

 

Proba că nu a existat o astfel de intervenţie este chiar condamnarea. Din câte ştiu, Anghel a fost condamnat la ani grei de închisoare şi asta arată că n-a existat o intervenţie, iar dacă ea ar fi putut exista, eu fac un apel la poliţişti, judecători, procurori care s-au ocupat de acest caz, în cazul în care vreunul a primit vreo intervenţie de la mine sau din partea mea, prin intermediari, să o spună public. Vă garantez că nu a existat!

 

Cunosc varianta fratelui meu în acest caz încă de anul trecut, când mi-a spus că e şantajat. I-am recomandat să se prezinte la Parchetul din Constanţa şi să informeze de acest lucru, urmând ca organele statului să ia măsurile care se cuvin. Nu o voi prezenta public pentru că nu sunt dispus să cred decât în varianta justiţiei, şi nu în varianta fratelui meu. Nu pentru că nu am încredere în el, dar, într-un stat de drept, varianta justiţiei este cea adevărată. Nu mă voi transforma într-un avocat al lui, cu atât mai mult cu cât mi se pare că s-a implicat într-o zonă cu oameni în care n-ar fi trebuit să se implice.

 

În 10 ani, n-am făcut nicio intervenţie în justiţie pentru nimeni”, a declarat Traian Băsescu, conform realitatea.net.

 

Plec de la premisa că, în faţa justiţiei, toţi suntem egali, iar faptul că eşti fratele preşedintelui nu te scuteşte de responsabilitatea în faţa justiţiei şi a legii. Sper ca varianta lui să fie cea reală. Dar varianta în care voi crede va fi cea a justiţiei.

 

Regret faptul că fratele meu s-a implicat într-un astfel de anturaj, cu consecinţele pe care le vedem. Sunt încrezător, însă, că justiţia va scoate la iveală adevărul în această dispută publică între fratele meu şi rudele lui Sandu Anghel.

 

Vă asigur că nu voi face niciun fel de intervenţie la nicio instituţie a statului pentru a-l proteja pe fratele meu, este major, este responsabil pentru faptele lui! Dacă a săvârşit ceva ilegal, va trebui să răspundă ca orice cetăţean, în faţa legii. Eu nu-l acuz. Dacă-l va acuza cineva, aceasta va putea fi justiţia. Lucrul pentru care-l acuz deocamdată e anturajul în care a intrat.

 

Vă asigur că, între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-ţi apăra fratele, aleg consolidarea justiţiei”, a mai spus Băsescu.

Comentarii Facebook