Ponta îi atacă pe procurori: Abuzurile lor reprezintă o lovitură de stat. Numai USL îi poate apăra pe votanți

 

Premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a declarat că prin abuzurile pe care le fac procurorii dau o lovitură de stat.

 

Din puncul meu de vedere, ca lider al USL, cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem e să-i protejăm pe oamenii care sunt supuşi în aceste zile unor abuzuri evidente de procurori şi de către PDL pentru simplul fapt că şi-au exercitat un drept constituţional, acela de a vota. Din punctul meu de vedere, asta este într-adevăr o lovitură de stat, adică să vrei să schimbi prin autorităţile de represiune ale statului rezultatul de la vot”, a spus Victor Ponta.

 

În toate secţiile de vot au fost reprezentanţi ai PDL. După ce şi-au dat seama, după o săptămână, că s-ar putea Curtea să decidă altceva, a început tot acest abuz şi toată această prigoană împotriva oamenilor simpli care au votat. Obligaţia USL este de a-i proteja pe aceşti oameni şi de a-i face să fie convinşi că trăiesc într-un stat de drept în care abuzurile comise de Traian Băsescu şi cei loiali nu se răsfrâng împotriva lor”, a spus Ponta.

 

Judecătorul Cristi Danileţ, membru al CSM, a scris pe blogul personal că cine atacă procurorii riscă să ajungă la închisoare, cu referire la atacurile lansate de politicieni după anchetele privind referendumul.

 

Judecătorul Cristi Danileț, membru CMS: Cine atacă procurorii riscă închisoarea

Comentarii Facebook