Ministrul Educației, Daniel David, a decis pe cine va vota la alegerile prezidențiale: „Este absolut normal să-l susțin, pornește cu cea mai mare șansă”


Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că la alegerile prezidențiale va vota cu Crin Antonescu. 

Fostul rector al UBB Cluj a spus că a contribuit la lansarea candidaturii lui Antonescu și este absolat normal să-l susțină în acest demers. 

„Opțiunea mea pentru Crin Antonescu nu ar trebui să fie o surpriză. Onorabil este ca un ministru al coaliției, fie și apolitic, dar susținut de PNL, să susțină la rândul său candidatul coaliției. Am contribuit la lansarea candidaturii lui Crin Antonescu și este absolut normal să-l susțin pe parcurs, mai ales că, prin angajamentul coaliției, logic pornește cu cea mai mare șansă dintre candidații cu angajament euroatlantic, iar această șansă trebuie valorificată pentru opțiunea euroatlantică a țării”, a spus Daniel David. 

Totodată, ministrul Educației a mai amintit că alegerea pentru candidatul PNL-PSD-UDMR este motivată de mai multe criterii importante. Unul dintre acestea este educația adecvată, făcută bine. 

CITEȘTE ȘI: Un profesor de la UBB Cluj îi desființează pe candidații la președinție după prima dezbatere: „Tocilarul îl poate bate pe golănaș”

„În plus, faptul că vorbește cu mândrie despre câștigarea olimpiadei naționale de istorie și de notele de zece din școală este un lucru care contează pentru mine și pentru întărirea rolului educației în general. Crin Antonescu are senioritatea (vârsta) necesară pentru a folosi înțelepciunea în abordarea adevărului și dreptății și experiența politică pentru a ne uni sau măcar pentru a reduce polarizările sociale care pun la risc stabilitatea societății noastre”, a mai afirmat fostul rector al UBB Cluj. 

Mai mult, Daniel David a mai spus că dincolo de partide, Crin Antonescu , a reușit să aducă lângă el oameni care, altfel, rareori se găseau de aceeași parte a baricadei.

„Asta îmi dă speranță că va putea uni Româniile polarizate, stimulând cooperarea dintre noi și întărind astfel instituțiile democratice ale țării. În plus, când prea mulți se definesc ca „antisistem” – lucru care, inevitabil, ne duce cu gândul la anarhie și agresivitate –, îmi place să văd oameni responsabili care nu se tem să vorbească „prosistem”, dar despre un sistem bun, reprezentat de instituții democratice dedicate oamenilor”, este de părere ministrul Educației. 

Nu în ultimul rând, Daniel David a mai precizat că acum este timpul lui Crin Antonescu. 

„Nu în ultimul rând, eu îl văd în Crin Antonescu al „României înainte” și pe Crin Antonescu al „României bunului-simț”, prin politețea arătată chiar și în interacțiunile sociale care au conținuturi mai contondente. Iar în lumea în care trăim, când instituțiile se reașază și nu-și mai pot face deocamdată la fel de eficient rolul de liant social, bunul-simț și politețea în comunicarea și interacțiunile active și directe cu oamenii țin țesutul social prin care stăm împreună ca civilizație și nu devenim un grup anarhic, dominat de agresivitate și de legea celui care strigă sau care este cel mai tare. Respect fără să critic celelalte opțiuni ale oamenilor, dar eu cred că acum este timpul lui Crin Antonescu!", a conchis Daniel David. 

CITEȘTE ȘI: Sondaj: George Simion conduce pentru primul tur de alegeri, dar în al doilea ar pierde, oricare ar fi candidatul de pe locul 2! 1 din 5 români, indecis


Comentarii Facebook