Ministerul Proiectelor Europene caută fonduri pentru metroul din Cluj: „Încercăm să găsim soluția ca lucrările măcar să înceapă”


Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că autoritățile lucrează la găsirea unei soluții de finanțare pentru proiectele de metrou din Cluj-Napoca și București, astfel încât lucrările să poată fi demarate și continuate etapizat în următorii ani.

Declarațiile au fost făcute luni, în cadrul emisiunii România Politică de la Prima News, unde Pîslaru a explicat că, deși proiectele de metrou nu mai pot fi finanțate prin PNRR, există alternative prin politica de coeziune și prin alte surse de finanțare europene și internaționale.

”Acum ce facem este încercăm să le asigurăm zona de etapizare pe partea de coeziune. Politica de coeziune îţi permite să etapizezi şi să poţi să-l duci inclusiv în perspectiva financiară viitoare, vorbim aici de 2028-2035. Vestea bună pe care o pot da este că împreună cu Ministerul Transporturilor încercăm să găsim acea secvenţă prin care lucrările măcar să înceapă, urmând să fie etapizate, astfel încât să putem asigura o finanţare permanentă pentru dezvoltarea acestui proiect. Sunt încă detalii legate de structurarea finanţării, pentru că cumva trebuie să arăţi de la început cum se finanţează integral. Putem pleca cu nişte bani europeni din coeziune, trebuie după aceea să vedem cu ajutorul BEI sau alte surse de finanţare până când treci pe perspectiva financiară anuală viitoare”, a spus ministrul, conform news.ro.

Pîslaru a explicat că se lucrează la structurarea finanțării, astfel încât să fie asigurată continuitatea investiției pe termen lung. Primele fonduri ar urma să provină din programele de coeziune, urmând ca restul finanțării să fie completat cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI) sau din alte surse externe.

Ministrul a subliniat că infrastructura mare de transport – precum autostrăzile A7 și A8 – are deja finanțare asigurată, chiar dacă aceste proiecte au fost scoase din PNRR, iar lucrările vor continua conform planificării. În plus, Pîslaru a anunțat că ministerul finalizează procesul de prioritizare a proiectelor și că în scurt timp va fi disponibilă o platformă online unde fiecare cetățean va putea vedea proiectele derulate în județul său.

Ne apropiem, mai avem două memorandumuri care vor intra probabil săptămâna aceasta şi închid şi această situaţie, vom avea un univers. Ţara întreagă devine şi se poate vedea inclusiv pe hărţi, pentru că poţi să dai click şi să urmăreşti în fiecare judeţ unde sunt proiectele. Ţara întreagă este un şantier. Sunt 17.000 de proiecte în absolut toate judeţele.”, a mai declarat Dragoș Pîslaru.

Comentarii Facebook