Miercuri 24 Aprilie

Maghiarii comemorează Tratatul de la Trianon, când Ungaria a pierdut teritorii, inclusiv Transilvania


Maghiarii din Transilvania vor comemora semnarea Tratatului de la Trianon, din 4 iunie 1920, când Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar încins în primul Război Mondial, a pierdut teritorii importante.

Între teritoriile pierdute se numără și Transilvania, lucru neacceptat nici în ziua de astăzi, la 100 de ani de la semnarea Tratatului. 

Liderii, membrii şi simpatizanţii Alianţei Maghiare din Transilvania (Erdélyi Magyar Szövetség, EMSZ/AMT), Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (Erdélyi Magyar Nemzeti Tanács, EMNT/CNMT) şi Consiliului Naţional Secuiesc (Székely Nemzeti Tanács, SZNT/CNS) vor comemora semnarea Tratatul de la Trianon, care a avut loc cu o sută de ani în urmă. Evenimentul va avea loc în peste o sută de localităţi de pe întreg teritoriul Transilvaniei; coroanele, jerbele şi buchetele de flori urmând să fie depuse simultan în data de 4 iunie, la ora 17:30 (ora locală).

Având în vedere măsurile de precauţie implementate în ultimele luni, reprezentanţii celor trei organizaţii vor depune coroane ‒ în grupuri mici ‒ la diverse monumente naţionale maghiare aflate pe întreg teritoriul Transilvaniei.

La Cluj-Napoca vor fi depuse coroane la statuia lui Matei Corvin, Biserica Reformată, la Săvădisla, Huedin și în comuna Unguraș.

Liderii AMT, CNMT şi CNS îi roagă pe cei care doresc să ia parte la comemorare şi/sau doresc să depună ‒ alăturându-se iniţiativei ‒ coroane, jerbe sau buchete de flori, să respecte reglementările în vigoare şi să formeze grupuri separate.

Prin intermediul prezentei iniţiative, organizatorii doresc să atragă atenţia ‒ chiar şi în timpul crizei epidemiologice provocate de noul coronavirus ‒ asupra acestui eveniment al istoriei maghiare, ce s-a petrecut cu o sută de ani în urmă, schimbând într-o manieră tragică soarta naţiunii. Monumentele, care vor fi vizitate, ne amintesc pe lângă diferite momentele ale Primului Război Mondial şi de prezenţa de 1100 de ani a comunităţii naţionale maghiare în Bazinul Carpatic.

Cooperarea dintre organizaţiile transilvănene enumerate în introducere şi comemorarea la care iau parte în comun liderii, membrii şi simpatizanţii aripii politice omogene, pentru care identitatea naţională are o relevanţă majoră, dobândeşte o importanţă deosebită cu prilejul aniversării a o sută de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, deoarece noua solidaritate manifestată în sânul comunităţii maghiare este condiţia fundamentală a dăinuirii acesteia şi a edificării în unitate a viitorului ei. Colaborare promiţătoare, la care ne referim, poate conduce la succes şi în privinţa năzuinţelor de autonomie ale comunităţii maghiare din Ardeal.

Liderii şi membrii AMT, CNMT şi CNS se pregătesc de o comemorare demnă în spiritul devizei „Am fost, suntem şi vom fi!”. Totodată, ei subliniază că pentru acei maghiari transilvăneni, în viziunea cărora conceptul de naţiune (maghiară) are o relevanţă majoră, data de 4 iunie îşi păstrează caracterul de zi de doliu – indiferent de legea pe care o vor adopta guvernanţii de la Bucureşti, care au exploatat deja de nenumărate ori sentimentele antimaghiare pentru a-şi asigura avantaje politice.

Sprijinim iniţiativa denumită Focul Solidarităţii Noastre promovată de Federaţia Cercetaşilor Maghiari din Ucraina Subcarpatică (Kárpátaljai Magyar Cserkészszövetség) şi, prin intermediul organizaţiilor noastre locale, ne alăturăm acestui program în mai multe locaţii. Apelul lansat de Federaţie urmăreşte aprinderea unor focuri spectaculoase de tabără pretutindeni în lume, unde trăiesc maghiari, comemorându-se astfel statalitatea milenară maghiară, tragedia petrecută cu o sută de ani în urmă şi legea despre procedura simplificată de acordare a cetăţeniei maghiare. Data şi ora la care vor fi aprinse simultan aceste focuri este: 4 iunie, ora 21 şi 20 de minute (ora locală). Informaţii despre locurile deja anunţate, unde vor fi aprinse focuri de tabără, pot fi obţinute consultând harta interactivă de pe site-ul de internet: gyujtsukmeg.ma/tuzhelyek. Prin intermediul site-ului pot fi anunţate chiar şi noi locaţii, urmând câţiva paşi simpli de înregistrare. Până la sfârşitul lunii mai, peste o sută de locaţii ardelene s-au alăturat iniţiativei.

Comentarii Facebook