LUX ORBITOR în vila unui deputat USL Cluj. Acum o vinde cu 750.000 de euro - FOTO

 

Aurelia Cristea, unul dintre cei mai bogați parlamentari de Cluj, își vinde, cu 750.000 de euro, vila de lux din cartierul Andrei Mureșanu.

 

Cristea a fost aleasă deputat în decembrie 2012 în Colegiul 3 Cluj-Napoca. Ea are o vilă de lux în cartierul Andrei Mureșanu, evaluată de experți la peste un milion de euro, pe care o vinde acum cu 750.000 de euro.

 

Casa este de un lux orbitor, pardoselile exterioare sunt din granit adus din Italia, un garaj cu două locuri, sistem de încălzire în pardosea tip Rehau. Pardoselile din casă sunt cu faianță și gresie marca Graniti Fiandri, Italia. 

 

Casa este monitorizată video-interfon pe fiecare etaj și dipunde de cu sistem de alarmă pe bază de senzori și sistem supraveghere video exterior. 

 

Bucătăria este echipată cu mobilier adus din Italia și electrocasnice marca Miele: cuptor cu aburi, cuptor electric, cafetieră încorporată, mașina de spalat vase, hota electrica, plita vitroceramică, potrivit datelor de pe site -ul agenției Remax.

 

Casa are o surprafață de utilă de 320 de metri patrati și un teren de 400 de metri pătrați.

 

Conform unor apropiați ai proaspetei deputate, Aurelia Cristea ar fi dispusă să renunțe la 50.000 de euro din preț, dar nu mai mult. ”Fetele ei s-au mutat de acasă, iar locuința este prea mare pentru ea singură”, au precizat sursele citate.

 

În perioada octombrie 1986 - iunie 1993, Aurelia Cristea a lucrat la SC Alianța Huedin ca vânzător, lucrător comercial și apoi șef unitate. Între 1993 și 1995 a fost administrator la SC Com Nufărul din Huedin, iar, între 1995 și 1997, administrator la SC Alianța Huedin. 

 

Anul 1997 a prins-o pe Aurelia Cristea în funcția de director al filialei SA Unita SA, unde a stat până în 1999. Până în 2006, actualul deputat USL Cluj a lucrat tot în asigurări, conducând firme precum Unita SA și AsiCons Broker de Asigurare.

 

Lovitura a dat-o în 2006, când a fost numită în funcția de membru în Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, unde a rămas până în 2010. 

 

Aurelia Cristea a absolvit liceul din Huedin, iar în 2002 la Universitatea Bogdan Vodă Cluj, dar licența a susținut-o la Universitatea de Vest, obținând diploma de economist. În perioada 2004 - 2005, ea a urmat un master în Siguranța Națională la Colegiul National de Aparare, Universitatea Nationala de Aparare Bucuresti.

 

Grație acestor calificări, Aurelia Cristea a început să predea la UBB Cluj, din septembrie 2010 un cursul ”Securitatea asigurărilor sociale”.

 

Articol de Horea Șoica

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook