Lucrările pentru edificarea viitorului Spital Pediatric Monobloc din Cluj continuă: „Un proiect important pentru copiii Clujului” VIDEO
Lucrările pentru edificarea viitorului Spital Pediatric Monobloc din Cluj continuă în ritm susținut, iar proiectul, unul dintre cele mai ambițioase din domeniul medical din România, promite să devină un reper pentru îngrijirea copiilor nu doar din Cluj, ci și din regiunile învecinate și din întreaga țară.
„Lucrările pentru edificarea viitorului Spital Pediatric Monobloc din Cluj continuă în ritm susținut. Un proiect important pentru copiii Clujului, dar și pentru cei din regiunile învecinate și din întreaga țară”, a transmis Alin Tișe.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Au început lucrările de construire la Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj. Va avea 6 etaje și peste 500 de paturi și 8 săli de operații
În acest moment, antreprenorul realizează lucrări de decopertare a stratului vegetal, urmând ca în perioada imediat următoare să înceapă săpătura generală, care va include realizarea sistemului de drenaj pentru evacuarea apelor subterane, execuția rigolelor și branșarea acestora la rețeaua de canalizare, finalizarea săpăturii generale și realizarea platformelor de lucru pentru forezele ce vor realiza cei 8.753 piloți de îndesare proiectați.
Viitorul Spital Pediatric Monobloc va avea regim de înălțime S+P+5E+Etaj tehnic și va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi pentru serviciul ATI.
De asemenea, vor fi 8 săli de operație și 18 secții, incluzând secția de îngrijiri cronice și paliative, ATI și compartimentul arși.
CITEȘTE ȘI: Vicele CJ Cluj îl trage de mânecă pe Bolojan și cere bani pentru Spitalul Pediatric Monobloc: „Tot felul de spitale la nivel național la Cuca Măcăii”
4 Comentarii