Klaus Iohannis a spus de ce a tăcut până acum. Primul discurs de la reintoarcerea din concediu

 

Klaus Iohannis a ţinut, marti, 1 septembrie, primul discurs de la întoarcerea din concediu. 

 

Preşedintele României a spus că nu a mai ieșit în public pentru că preferă să vorbească despre priorităţile sale, despre lucrurile cu adevărat importante, şi nu despre ceea ce se întâmplă pe scena politică.

 

Klaus Iohannis a participat marti la deschiderea lucrărilor Conferinței Internaționale de Micro-Nano-Fotonică ROMOPTO.

 

Am ales să particip la acest eveniment pentru a arăta încă o dată care sunt prioritățile mele. Poate că unii se așteptau să vorbesc despre partide sau ar fi vrut să aibă parte de o vară mai agitată politic. Poate că pe alții îi nemulțumește lipsa așa-numitor breaking news-uri și a unor declarații incendiare. Pentru mine însă conduita promisă și prioritățile asumate au rămas aceleași. Și nu vor fi nici în continuare umbrite de efervescența politică sau de circumstanțe de moment”, a spus șeful statului, la Academia Română.

 

Șeful statului crede că ”cercetarea și educația sunt șansa pe care România o are”.

 

România puternică nu poate fi decât bazată pe cunoaștere, iar prosperitatea și progresul societății vin împreună cu ea”, a mai subliniat Iohannis, conform presei centrale.

Comentarii Facebook