Investiție de peste 7,2 milioane de lei în școlile speciale din Cluj! Roboți, laboratoare moderne, VR și sute de echipamente noi pentru elevii cu CES

Consiliul Județean Cluj pregătește una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani în învățământul special. În ședința următoare, aleșii județeni vor aproba transferul în patrimoniul unităților de învățământ a bunurilor achiziționate prin proiectul european „Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ special din județul Cluj”, în valoare totală de peste 7,24 milioane de lei, adică aproximativ 1,43 milioane de euro.

Consiliul Județean Cluj pregătește una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani în învățământul special


Este vorba despre echipamente digitale, mobilier, laboratoare moderne, dispozitive pentru recuperare și terapie, precum și materiale didactice adaptate copiilor cu cerințe educaționale speciale, care vor intra oficial în administrarea școlilor și centrelor beneficiare.

Cea mai mare investiție ajunge la Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca, care primește bunuri în valoare de aproape 1,47 milioane de lei. Printre acestea se numără un laborator de robotică și automatizări, imprimante și creioane 3D, echipamente de electronică, audiometre profesionale, laboratoare digitale, mobilier nou și aparatură destinată terapiei elevilor cu deficiențe de auz.

O investiție de peste 1,35 milioane de lei ajunge și la Școala Profesională Specială „Samus” Cluj-Napoca, unde sunt dotate ateliere moderne de coafură, patiserie, horticultură și mecanică, alături de laboratoare informatice și numeroase echipamente profesionale pentru pregătirea practică a elevilor.

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Miron Ionescu” beneficiază de dotări în valoare de peste 916.000 de lei, inclusiv peste 20 de table interactive, laboratoare informatice, tablete, roboți educaționali, ochelari VR, echipamente pentru kinetoterapie și mobilier complet nou.

La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Cluj-Napoca ajung investiții de peste 726.000 de lei


La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Cluj-Napoca ajung investiții de peste 726.000 de lei, care includ laboratoare de informatică, zeci de laptopuri și tablete, table interactive, echipamente pentru logopedie, integrare senzorială și un sistem Tomatis utilizat în terapiile destinate copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Vedere primește aproape 600.000 de lei, bani investiți în laboratoare moderne de fizică, chimie și biologie, echipamente pentru stimulare vizuală, dispozitive de mobilitate, lift hidraulic pentru recuperare și sisteme adaptate elevilor nevăzători sau cu deficiențe de vedere.

Alte investiții importante vizează Liceul Tehnologic Special Dej (peste 541.000 de lei), unde sunt amenajate săli digitale cu table interactive și softuri educaționale pentru elevii cu CES, Școala Gimnazială Specială Huedin (aproximativ 538.000 de lei), care primește laboratoare informatice, mobilier nou și platforme moderne de evaluare și logopedie, dar și Școala Gimnazială Specială Kozmutza Flóra (aproape 488.000 de lei), unde vor ajunge Smartboard-uri, laptopuri, mobilier adaptat preșcolarilor, materiale Montessori, microscoape, kituri STEM și numeroase materiale pentru dezvoltarea limbajului și integrare senzorială.

La Grădinița Specială Cluj-Napoca sunt transferate bunuri în valoare de peste 363.000 de lei


La Grădinița Specială Cluj-Napoca sunt transferate bunuri în valoare de peste 363.000 de lei, constând în mobilier adaptat, jocuri educaționale, materiale Montessori, echipamente pentru terapie și o sală de sport modernizată, în timp ce Școala Gimnazială Specială Transilvania Baciu primește investiții de aproape 227.000 de lei, cu table interactive, laptopuri, videoproiectoare, platforme digitale pentru logopedie și evaluare, precum și dotări pentru cabinetul de kinetoterapie.

De asemenea, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Cluj beneficiază de instrumente moderne pentru evaluare psihologică și orientare școlară, iar toate echipamentele vor intra oficial în patrimoniul unităților.

Prin această investiție de peste 7,2 milioane de lei, Consiliul Județean Cluj modernizează infrastructura celor mai importante unități de învățământ special din județ, oferind elevilor acces la tehnologie de ultimă generație, laboratoare moderne, echipamente terapeutice și condiții mult mai bune pentru educație și recuperare.

Comentarii Facebook